Hristina's Reviews > Grădina de ciment

Da. Ne cam vindecă de mania de a considera lumea copiilor un fel de rai nevinovat.
O demonstrație rece, incredibil de bine controlată de McEwan. Urmărind o alunecare abruptă de pe drumul convenției care definește normalitatea în concepția civilizației noastre, McEwan nu derapează deloc, nu-i tremura nici vocea, nici genunchii. Exista o curățenie de laborator în fraze si in mecanica romanului. Incizie, departator, mușchi, vene, nervi, oase, până la măduvă, o mână eficientă, insensibilă, de medic legist.
Cred ca este o carte bine cunoscută, este un roman de debut din finalul anilor 70, așadar presupun ca subiectul nu este un secret. Elementele de șoc sunt cele care sunt. Ceea ce m-a șocat însă puternic pe lângă cele doua mari evenimente din carte, este platitudinea vieții copiilor. Tot universul lor e un plan bidimensional, nimic din jur nu se ridica la verticală. Nici la nivel arhitectural, nici la nivel familial, nici la nivel social. Și (!!) nici la nivel emoțional. O casă înconjurată de terenurile caselor demolate, o familie extinsă total inexistentă, o școală care nu contează deloc nici ca element de control și nici ca punct de referință, nicio comunitate, nicio prezența umană adultă. Si nicio emoție suficient de puternică pentru a insemna ceva considerabil în jocul vieții lor. Odată ce mama și tatal dispar, copiii capătă staturi exagerate. Ei se trezesc într-o lume eliberata de orice autoritate, orice constrângere. E ca o lume goală. Iar asta nu îi sperie, nu dau fuga după alti adulți, dimpotrivă, ei simt ca din partea lor vine un pericol suplimentar, nicidecum o salvare. Ce dovada mai mare pentru a sublinia ratarea societății ca întreg?
Lucrul care-i domină este euforia libertății, raportarea exclusivă la sinele lor și atât. Corpul si nevoile lui primare iese în linia întâi, exact ca rebelul care se ridica primul si înscrie o gașcă pe o traiectorie. Traumele lor emoționale se retrag undeva intr-o zona de întuneric unde nu exista nicio dorința de a găsi explicatii, alinări, ori soluții. Normele își pierd orice înțeles. Se impun alte convenții. Sau mai degrabă se impune lipsa lor.
Un roman mic, foarte tulburător, insensibil la fragilitatea cititorului față de care nu are prea multe menajamente.