Applied Anthropology

Autostopul reprezintă o practică socială care generează o dinamică de schimb, favorizând interacţiuni între indivizi şi diferitele capitaluri socio-culturale pe care aceştia le transportă cu sine; un fenomen social profund modern ce se afirmă în contextul istoric de difuzare globală a capitalismului şi a proceselor de industrializare.

Autostopul se naşte ca o interacţiune socială informală, un tip de (sub)cultură care inventează şi funcţionează în baza unui tip de “supra-economie”, un tip specific de “economie simbolică” bazată pe liber schimb sau “dar”. În zilele noastre, imaginarul comun privind “darul” tinde să fie înscris simbolic şi subordonat economic unei pieţe supralocale a darului.
Astfel, chiar dacă autostopul funcţioneză în regim de reciprocitate, datorită realităţilor economice şi politice structurante, recunoştinţa este de  multe ori codificată şi materializată prin bani, în lipsă de alternative. Datorită elementului financiar (banilor) intrinsec implicat, dar mai ales datorită difuzării sistemului şi „paradigmei capitaliste”, la nivel global există momente când diferite instituţii formale sunt interesate de aceste practici şi încearcă să-şi impună propriile viziuni prin: centralizare şi reglementare, taxe, norme şi reguli; acestea sub umbrela unui discurs despre progres – social, public şi colectiv.

Revenind asupra mizelor principale, în primul rând sunt interesat de macro-logica acestor încercări de intervenţie, de actorii şi instituţiile care sunt deopotrivă avantajaţi ori deranjaţi de acestea, de sistemul de reţele care leagă practicile şi instituţiile sociale implicate. Pe de altă parte sunt interesat de implicaţiile acestor intervenţii, de vocile şi de motivele celor care se opun lor, de eventuala mutaţie a acestui fenomen – economică şi simbolică.
 
Urmând sfatul “breslei” structuraliste, poziţionez practica autostopului între alte fenomene sociale, pentru a înţelege „reţeaua” în care se înscrie. Astfel  pentru analiza de faţă urmăresc această strategie sau opţiune de mobilitate socială în raport cu: istoria recentă a Căilor Ferate Române, expansiunea firmelor de transport persoane (microbuze),  „rechinii” (cei care oferă alternativă de transport mai ieftină - însă nu sunt autorizaţi), taximetriştii şi recenta propunere de lege, tendenţios interpretată de mass-media; în lumina căreia s-a aprins imaginarul social, scânteia ce a deschis dezbateri publice cu privire la vechi dileme: proprietate privată, „ia-mă nene”, corupţie, sărăcie, “clase sociale”, sisteme politice, postcolonialism.

În studiul de faţă ne oprim asupra fenomenului social de vegetarianism și punem sub semnul întrebării existența unei influențe de ordin moral ori corporal asupra deciziei de schimbare a regimului alimentar. Nu suntem interesaţi de cei care se nasc şi sunt socializaţi într-o cultură de grup unde „practica vegetarianismului” este de la sine înţeleasă, de aceia care se “nasc” vegetarieni. În aceste rânduri suntem interesaţi de acei indivizi care într-un anumit moment al vieţii lor, din diferite motive aleg să  “se convertească” la vegetarianism,  aceia care renunţă la produse alimentare provenite din cărnuri animale și/sau alte produse de origine animală. Într-un anumit sens putem spune că suntem interesaţi de cauzele şi ceea ce presupune în mod practic o formă de, folosind o terminologie Kuhniană, "vegan shift"  sau "vegan turn".  De ce fel este acest tip specific de “ruptură”  şi ceea ce presupune rămâne să aflăm.

Proiectul pe care il propun reprezinta o incercare de continuare a rezultatelor obtinute in cercetarea de licenta. Un pas inainte in economia cercetarii, insa din punct de vedere temporal unul inapoi. Daca pentru lucrarea de licenta am ales sa documentez ratiunile si diversele contexte din care deriva practica autostopului in epoca contemporana, de aceasta data imi propun sa urmaresc viata cotidiana a navetiştilor in perioada dictaturii comuniste. Sunt interesat de aspectele vietii lor cotidiene, de munca si mobilitate, de familie si locuire, dar in mod egal de timp liber si participarea critica (informala) la viata politica.

Dacă Renaşterea şi Iluminismul găseau de valorificat Antichitatea, pe Greci şi Romani (latinitatea de la care se revendicau/legitimau juridic și cultural noile puteri politice), din a doua parte a secolul al XVIII-lea accentul în chestiuni de ideal cultural cade pe tradiția popoarelor nordice, pe satele tărăneşti, pe înțelepciunea populară, pe exoticul local: se culege folclor, tinerele naţiuni încep să-şi caute (a se citi - construiască) originile apropriate şi identitatea.  (Thiesse 2000).

Lucrarea de faţă doreşte să evidenţieze efectele unor procese istorice de lungă durată care au caracterizat perioada stalinistă de modernizare a României prin prisma a două poveşti şi traiectorii de viaţă, informaţii obţinute prin metode calitative, interviuri semi-structurate. În continuare încercăm să explicăm şi să înţelegem aceste procese de reformă socio-economică invocând din biografiile a doi indivizi aparţinând generaţiei istorice 1930 – 1940.  Un rol semnificativ în acestă analiză este rezervat unor aspecte privind stratificarea şi mobilitate socială, respectiv identităţii şi sensibilităţilor de clasă din timpul „perioadei comuniste”.

Ce este Subiectul? El se poate defini (mult mai comod) prin comparaţie cu ce nu este El. Nu este precum celălalt, oricum este mai bun ca celălalt, avem tendinţa şi nevoia să spunem. "Neti neti", au răspuns oamenii la întrebarea "Ce este Dumnezeu ?", încercând să-i găsească atribute.  Nu ştim ce este, dar ştim ce nu este. Aşa şi omul, îşi construieste identitatea prin delimitarea de Celălalt, de alteritate.

Autostopul reprezintă un fenomen social modern ce se afirmă iniţial în contextul istoric de difuzare globală a capitalismului, a organizațiilor politice moderne şi a proceselor de industrializare. În studiul de faţă îmi propun să urmăresc logica acestui praxis al navetiştilor: muncitori şi elevi din spaţiul est-european postsocialist care în anevoiosul drum spre supravieţuire şi reproducere trebuie să dea seamă de multiple obstacole. Articolul se opreşte la cazul particular al navetiştilor din judeţul Giurgiu, încercând să documenteze gama acestor dificultăţi, mijloacele şi soluţiile imaginate de către aceşti indivizi, contextul şi rațiunile din culisele practicării autostopului.
Într-un câmp al mobiliăţii interne (a forței de muncă) unde mijloacele de mobilitate dominante sunt trenul, mașina personală sau autobusul, a face autostopul înseamnă a recurge la o soluţie de practică alternativă. O practică alternativă care iese din tiparul obişnuit al mobilităţii, care nu se aliniază practicilor dominante. Putem spune că este vorba de o subcultură pentru că reprezintă o practică minoritară (în randul navetiștilor) şi alternativă, totodată. Pe de altă parte, putem vorbi astăzi de contra-cultură prin faptul că autostopul reprezintă un spaţiu social ce cultivă atât acțiunea colectivă directă cât şi dialogul politic, un prilej de întrajutorare cât şi unul de evaluare socio-politică a realităţilor contemporane; autostopul ca un spaţiu liber, prin excelenţă democratic, în care oamenii tind să fie egali, în nemulțumire şi solidaritate civică. În prezent consider că autostopul reprezintă totodată o tehnică de rezistenţă socială („preludiul” regimului de producţie al muncii cât şi un mijloc direct al reproducerii sociale), un model micropolitic de auto-organizare (modalitate informală de redistribuție a accesului la resurse/capital de mobilitate) cât şi o critică socio-politică (implicită, dar câteodată explicită).

Articolele incluse în acestă antologie sunt eterogene ca tematică și perspectivă, criteriile lor de selecție fiind îndeplinirea minimală a unor standarde academice de coerență și formă a conținutului. Nu s‐a urmărit, astfel, elaborarea unui volum integrat, fiecare articol fiind luat în considerare în propriul său univers. Prin urmare, privite în ansamblu, cele nouă articole incluse în volumul de față oferă o imagine, chiar dacă doar parțială, a situației sociologiei contemporane, așa cum este ea practicată de studenți și masteranzi într‐un spațiu geografic și universitar specific. (Andrei-Sorin Herța)

Înțeleasă în termenii mai generali ai profanizării lumii, secularizarea rimează cu însăși "decăderea omului dinspre Eden". Din acest punct de vedere, plânsul care însoțește această cădere este mai vechi ca veacul modern, pentru că aceste lacrimi au curs din Vechea indie până în Peştera lui Platon, de pe muntele lui Nietzsche până în mansarda lui Cioran. Pe de altă parte, în sens particular, secularizare ori secularismul înseamnă pentru instiuțiile politice afectate direct de erodarea valorilor religioase dintr-o anumită societate, un act de profanare.

Cooperarea internațională solidară și pacifistă a devenit astăzi dificilă datorită multiplelor marginalizări istorice operate de agenții “modernizatori”; sedimentându-se astfel excluziune socială de toate părțile baricadei.  Uniformizarea și omogenizarea unor tradiții sociale distincte, fapt bine cunoscut astăzi, reprezintă unul dinte evenimentele semnificative ale modernității, în măsura în care procesul de construcție a statelor moderne (nation state building) a perpetuat credința etnocentrismului și vechiul păcat al xenofobiei.

Universul literar prezent în grafia lui Panait Istrati poate fi utilizat drept document pentru o microistorie a proto-modernității spațiului românesc în măsura în care acesta este populat de marginali, precari sau anonimi, personaje în general ignorate de marea istorie evenimențială ori de istoria canonică mainstream.

Majoritatea muzeelor din Romania funcționează după o paradigmă instituțională anacronică. Design-uri contemporane de management cultural imaginează muzeul drept spațiu care facilitează învățarea unui public cosmopolit, un spațiu însă atent faţă de mediu şi comunitățile locale; promovând turismul într-un mod responsabil. 

Noile abordări susțin reînoirea expozițională cel puțin anuală, cât și democratizarea ofertei culturale. Întreținerea și consolidarea relației cu publicul vizitator după ieșirea fizică din muzeu cât și dezvoltarea de politici culturale participative reprezintă un aspect central al noilor paradigme din domeniu.

Vremea muzeelor cu o expoziție pe viață a apus. Vremea în care vizitele la muzeu reprezintă un weekend la un deceniu, ori o zi pe an, trebuie să apună. Pentru a fi mai prezent și vizibil, muzeul ar putea să funcționeze pe modelul unui hub cultural și să adune în jur diverși întreprinzători sociali, cercetători, artiști și organizații ale societății civile, iar pe termen lung să își cultive propria comunitate artistică, propria rețea creativă.

Având în vedere ritmul accelerat al schimbărilor economice, ecologice și sociale la nivel local și internațional, înțelegerea dinamicii proceselor urbane contemporane reprezintă o provocare pentru toată lumea-cetățeni, experți, organizații ale societății civile ori guvernanță publică. Paginile următoare se nasc la granița preocupărilor mele pentru socio-antropologie urbană, sănătate publică, democrație și urbanism participativ.