Thomas Bartholin
Thomas Bartholin | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [2][3][4][5][6] Copenhaga, Danemarca[7] |
Decedat | (64 de ani)[2][3][6][5][8] Copenhaga, Danemarca[9] |
Părinți | Caspar Bartholin cel Bătrân |
Frați și surori | Rasmus Bartholin |
Copii | Caspar Bartholin den yngre[*] Thomas Bartholin den yngre[*] |
Religie | luteranism |
Ocupație | medic |
Limbi vorbite | limba latină[8][10] |
Activitate | |
Domiciliu | Danemarca |
Alma mater | Universitatea din Copenhaga[*] Universitatea din Padova Universitatea din Basel |
Organizație | Universitatea din Copenhaga[*] |
Rude | Thomas Fincke[1] |
Modifică date / text |
Thomas Bartholin, Thomas Bartolinus (n. 20 octombrie 1616 - d. 4 decembrie 1680) a fost medic, anatomist, matematician și teolog danez. A fost cel mai mare anatomist al timpului său. A descoperit sistemul limfatic și a pus bazele științifice ale anesteziei prin refrigerare.
De-a lungul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, trei generații ale familiei Bartholin au adus contribuții importante în anatomie și medicină:[11]
- Caspar Bartholin cel Bătrân (1585 - 1629) - tatăl lui Thomas
- Rasmus Bartholin (1625 - 1698) - fratele lui Thomas
- Caspar Bartholin cel Tânăr (1655 - 1738) - fiul lui Thomas.
La cei 12 membri ai familiei Bartholin care au fost profesori la Universitatea din Copenhaga, se adaugă și numele lui Ole Worm (1588 - 1654), cumnatul lui Caspar Bartholin cel Bătrân, de asemenea profesor de medicină.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Thomas Bartholin a fost al doilea din cei șase copii ai medicului și teologului Caspar Bartholin cel Bătrân. După moartea tatălui, cumnatul acestuia, Ole Worm, preia grija micului Thomas.
În 1634, Thomas se înscrie la Facultatea de Teologie. Trei ani mai târziu, cu sprijinul regelui danez, începe o călătorie de studii, un adevărat periplu universitar, trecând pe la universități din Paris, Leiden, Basel, Montpellier și Padova.
În 1637, pe când se afla la Leiden, se decide să treacă la studiul medicinei. Avându-l ca profesor pe eminentul Johannes de Wale (de Waal sau Walaeus), este preocupat de studiul vaselor limfatice și de teoria circulației sanguine a lui William Harvey. Sprijinit de profesorul de Wale, Thomas Bartholin reeditează tratatul de anatomie pe care îl scrisese tatăl său, publicând o ediție revizuită în care, pentru prima dată, se fac considerații asupra teoriei lui Harvey și a altor contribuții ale lui Gaspare Aselli.[12]
Activitate
[modificare | modificare sursă]Cea mai mare realizare a lui Bartholin o constituie descoperirea, în 1652, a sistemului limfatic.
Contribuții
[modificare | modificare sursă]Efectuând o serie de disecții pe cadavre, Bartholin studiază sistemul limfatic și corelațiile acestuia cu sistemul circulator. Descoperă Ductus thoracicus, care fusese deja observat de către anatomistul francez Jean Pecquet (1622 - 1674) (prin disecții pe câini).[13]
Scrieri
[modificare | modificare sursă]Principalele sale lucrări sunt:
- Anatomia, 1641
- De luce Animalium, 1647
- De monstris in natura et medicina
- Acta medica et philosophica Hafniensia, 1672
- De veterum puerperio, 1676.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ MacTutor History of Mathematics archive
- ^ a b Thomas Bartholin, Base biographique
- ^ a b Thomas Bartholin, SNAC, accesat în
- ^ Thomas Bartholin, Autoritatea BnF
- ^ a b Thomas Bartholin, Dansk Biografisk Lexikon
- ^ a b Thomas Bartholin, Encyclopædia Britannica Online, accesat în
- ^ „Thomas Bartholin”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ „Thomas Bartholin”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=
(ajutor) - ^ Vezi Familia Bartholin[nefuncțională]
- ^ Gasparus Asellius sau Gasparo Asellio (1581 - 1626), chirurg și anatomist italian, celebru pentru descoperirile sale în domeniul vaselor lactice (Vezi) și sistemului limfatic.
- ^ Descoperirea sistemului limfatic a fost realizată, independent, și de către medicul suedez Olof (Olaus) Rudbeck câteva luni mai târziu (aprilie 1652), motiv pentru care acesta din urmă și-a atribuit paternitatea descoperiririi dar în mod temporar, deoarece Bartholin făcuse descoperirea pe 28 februarie același an.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Vătămanu, N. - O istorie a medicinii, Editura Albatros, București, 1975
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Lucrările sale la Botanicus.org Arhivat în , la Wayback Machine.
- Thomas Bartholin la Whonamedit.com