Sari la conținut

Ramaria botrytis (burete)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ramaria botrytis sin. Clavaria botrytis
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Gomphales
Familie: Gomphaceae
Gen: Ramaria
Specie: R. botrytis
Nume binomial
Ramaria botrytis
(Pers.) Ricken (1918)
Sinonime
  • Clavaria botrytis Pers. (1797)
  • Corallium botrytis (Pers.) G.Hahn (1883)
  • Clavaria botrytis var. alba A.Pearson (1946)
  • Ramaria botrytis var. aurantiiramosa Marr & D. E. Stuntz (1974)
  • Ramaria inquinata E. Schild (1992)
Modifică text Consultați documentația formatului

Ramaria botrytis (Christian Hendrik Persoon ex Adalbert Ricken, 1918), sin. Clavaria botrytis Christian Hendrik Persoon, 1797), din încrengătura Basidiomycota în familia Gomphaceae și de genul Ramaria,[1] denumită în popor între altele brânca ursului, bureți boierești, bureți crețoși, bureți cu tufa, pieptul găinii[2] sau rămurea,[3] este o ciupercă comestibilă care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), având și însușiri ale încrengăturii Ascomycota. În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă preferat în regiuni montane pe soluri grase, dar de asemenea pe acele calcaroase, pe nisip calcaros sau marnă, crescând izolată sau în cercuri de vrăjitoare în jurul arborilor, în păduri de foioase și mixte, acolo mai ales sub mesteceni și fagi, din (iunie) iulie până în octombrie.[4][5]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
A. Ricken

Numele binomial a fost determinat de renumitul micolog bur Christian Hendrik Persoon drept Clavaria botrytis în lucrarea sa Commentatio de Fungis Clavaeformibus din 1797[6] și apoi specia a fost transferată corect la genul Ramaria sub păstrarea epitetului de micologul german Adalbert Ricken, de verificat în publicația sa mare Vademecum für Pilzfreunde - Taschenbuch zur bequemen Bestimmung aller in Mittel-Europa vorkommenden ansehnlicheren Pilzkörper din 1918,[7] fiind numele curent valabil (2020).

Pe lângă câtorva variații, soiul a mai fost descris de micologul german Gotthold Hahn (d. 1911) ca Corallium botrytis în cartea sa Der Pilzsammler din 1883[8] precum de specialistul elvețian în Ramaria Edwin Schild (1927-2014) ca Ramaria inquinata de citit în volumul 58 al jurnalului Zeitschrift für Mykologie din 1992.[9] Toate aceste denumiri sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină botryon=ciorchină de struguri (cu și fără boabe) și el la rând din limba greacă veche.[10]

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Clavaria botrytes
  • Corpul fructifer: este masiv cu un aspect de corali, are o înălțime de 6-17 (20) cm și un diametru de 8-17 (25) cm. El se împarte dintr-un cocean compact, în numeroase ramificații verticale și cilindrice, ușor îndoite, bifurcate de deseori, cărnoase, groase la picior și subțiate treptat către vârf, cu un colorit inițial albicios, schimbând repede spre galben-ocru, adesea cu nuanțe de roz sau chiar roșu de vin pal, în vârstă brun-gălbuie sau brun-verzuie. Vârfurile sunt zimțate sau despicate, viu colorate roșiatec, câteodată și cu tonuri de mov care se decolorează la bătrânețe, preluând culoarea ramificațiilor.
  • Trunchiul: este deseori atât de lung cât lat cu un diametru de 4-6 (8) cm, fiind gros, aproape bulbos, cărnos și compact, din care decurg numeroase ramuri. Piciorul, care se subțiază către bază, poate fi de culoare albă sau alb-gălbuie.
  • Carnea: este de un alb murdar, în ramuri gălbuie, ceva apoasă, marmorată, compactă și casantă. Mirosul este slab fructuos, gustul fiind plăcut și dulceag.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori destul de mari de 12-18 x 4-6 microni cu o suprafață aspră și striată, variind în formă de la alungit elipsoidal sau aproape fusiform până la sigmoid (curbat, cum ar fi litera „S”), dar mereu cu baza oblic apiculată. Pulberea lor este ocru-gălbuie. Basidiile de 40-60 x 6-10 microni cu 2-4 sterigme fiecare sunt clavate. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) ceva mai scurte sunt ușor umflate în sus și rotunjite la vârf. Hifele, cuprinzând subhimeniul de 2,5-4,5 µm în diametru, sunt întrețesute, cu pereți subțiri și fibule.[11]

Chiar și specialiști au probleme cu diferențierea buretelui matur ((bătrân) cu alte specii necomestibile sau otrăvitoare ale acestui gen.

  • R. botrytis, spori
    R. botrytis, spori
  • R. botrytis tânără
    R. botrytis tânără
  • R. botrytis, vârfuri
    R. botrytis, vârfuri
  • R. botrytis roșcată
    R. botrytis roșcată
  • R. botrytis decolorată
    R. botrytis decolorată

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Pieptul găinii poate fi confundat ușor cu specii aceluiași gen, cum sunt:

Specii asemănătoare

[modificare | modificare sursă]
  • Ramaria aurantiosiccescens
    Ramaria aurantiosiccescens
  • Ramaria aurea
    Ramaria aurea
  • !Ramaria.eumorpha!
    !Ramaria.eumorpha!
  • !Ramaria fennica!
    !Ramaria fennica!
  • !Ramaria flaccida!
    !Ramaria flaccida!
  • Ramaria flava
    Ramaria flava
  • Ramaria flavescens
    Ramaria flavescens
  • Ramaria flavobrunnescens
    Ramaria flavobrunnescens
  • !!Ramaria formosa!!
    !!Ramaria formosa!!
  • Ramaria gracilis
    Ramaria gracilis
  • Ramaria largentii
    Ramaria largentii
  • Ramaria obtusissima
    Ramaria obtusissima
  • !!Ramaria pallida!!
    !!Ramaria pallida!!
  • Ramaria rufescens
    Ramaria rufescens
  • !Ramaria stricta!
    !Ramaria stricta!
  • !Ramaria testaceoflava!
    !Ramaria testaceoflava!

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Brânca ursului este cel mai gustos soi din genul Ramaria. Se recomandă de a folosii mereu ciuperci tinere. Buretele se potrivește ca adăugare la mâncăruri de ciuperci cu zbârciogi și crețuște sau cu praz[29] respectiv creier de porc sau vițel.[30] Împreună cu alte ciuperci el se folosește și pentru sosuri de vânat,[31] mai departe poate fi uscat și făcut praf,[32] conservat sub formă de murătură, (atât în combinație cu legume cât și ca atare) sau ca mulți bureți în ulei sau oțet.[33] Se recomandă strict numai consumul de ciuperci tinere, pentru că devin în vârstă apoase, provocând atunci deseori tulburări gastrointestinale (dar fără ca ciuperca este declarată a fi toxică). Și o fierbere prelungită nu elimină elementele insuficient digerabile.[32]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Mycobank
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 522, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1-5
  3. ^ Dexonline RO 6
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 612-613, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 215, 217, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ C. H. Persoon: „Commentatio de Fungis Clavaeformibus”, Editura Peter Philipp Wolf, Leipzig 1797, p. 42 [1]
  7. ^ Adalbert Ricken: „Vademecum für Pilzfreunde Taschenbuch zur bequemen Bestimmung aller in Mittel-Europa vorkommenden ansehnlicheren Pilzkörper”, Editura Quelle & Meyer, Leipzig 1918, p. 253
  8. ^ Gotthold Hahn: „Der Pilzsammler”, Editura Kanitz, Gera 1883, p. 72
  9. ^ E. Schild: „Ramaria inquinata”, în: „Zeitschrift für Mykologie”, vol. 58, nr. 1, 1992, p. 36
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 148, ISBN 3-468-07202-3
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1083
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 554-555, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 474-475, ISBN 978-3-440-14530-2
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 548-549, ISBN 88-85013-37-6
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 620, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 548-549, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 552-553, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 206, ISBN 978-3-8427-0483-1
  21. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche * Saturnia, Trento 1986, p. 570-571, ISBN 88-85013-37-6
  22. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 190, ISBN 978-1-4454-8404-4
  23. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 574-575, ISBN 88-85013-37-6
  24. ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 456-457, ISBN 88-85013-57-0
  25. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 215-217
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 558-559, ISBN 3-405-11774-7
  27. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 205, ISBN 978-3-8427-0483-1
  28. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 616, ISBN 3-85502-0450
  29. ^ Renate & Wilhelm Volk: „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 148-149, ISBN 3-8001-3656-2
  30. ^ Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 169, ISBN 3-8001-3656-2
  31. ^ Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 132-133
  32. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs ilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 217, ISBN 3-426-00312-0
  33. ^ Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 180, ISBN 3-8001-3656-2

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-7 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ramaria_botrytis_(burete)&oldid=16383252