Sari la conținut

Margareta de Bavaria (1456–1501)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Margareta de Bavaria

Margareta de Bavaria și Filip I al Palatinatului (autor anonim)
Date personale
Născută[1][2][3] Modificați la Wikidata
Amberg, Bavaria, Germania Modificați la Wikidata
Decedată (44 de ani)[1][4][2][3] Modificați la Wikidata
Heidelberg, Palatinatul Elector Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăBiserica Duhului Sfânt[*] Modificați la Wikidata
PărințiLudwig IX.[*][[Ludwig IX. (Duke of Bavaria-Landshut)|​]]
Amalia of Saxony[*][[Amalia of Saxony (Duchess of Bavaria-Landshut)|​]] Modificați la Wikidata
Frați și suroriGeorge de Bavaria[*] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuFilip al Palatinatului ()[5] Modificați la Wikidata
CopiiLudovic al V-lea, Elector Palatin[*][5][6]
Filip al Palatinatului[*]
Rupert al Palatinatului[*][5]
Frederic al II-lea[*][5]
Elisabeta a Palatinatului
George de Palatinat[*]
Henric al Palatinatului[*]
Ioan al Palatinatului[*]
Amalia a Palatinatului[*]
Elena a Palatinatului[*][6]
...încă 4 Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriregină
prințesă

Margareta de Bavaria (n. , Amberg, Bavaria, Germania – d. , Heidelberg, Palatinatul Elector), aparținând Casei de Wittelsbach, a fost prințesă a Bavariei și principesă a Palatinatului din 1474 până la moarte, prin căsătoria cu Filip I al Palatinatului.[7]

Margareta a fost fiica ducelui Ludovic al IX-lea de Bavaria-Landshut (1417–1479) și a soției sale, Amalia (1436–1501), fiica principelui elector al Saxoniei, Frederic al II-lea.

În 1474 Margareta s-a căsătorit la Amberg cu viitorul principe elector, Filip I al Palatinatului (1448–1508)[7] care anterior respinsese candidate la căsătorie precum Maria de Burgundia și Anna, moștenitoarea Comitatului Katzenelnbogen. La nunta care a prilejuit festivități fastuoase, au fost prezenți peste 1000 de invitați, inclusiv 14 principi domnitori, ocazie cu care au fost consumate mari cantități de alimente (110 000 de litri de vin și 10 000 de găini.[8][9]

La doi ani după căsătorie, Filip a devenit principe elector palatin. În 1482 Margareta s-a refugiat de teama epidemiei de ciumă din Heidelberg în Cetatea Winzingen, unde a dat naștere viitorului principe elector Frederic al II-lea.[10]

Datorită soției sale, Filip a avut o relație bună cu fratele ei, ducele Bavariei, George cel Bogat, doi dintre copiii lor (Ruprecht și Elisabeta) căsătorindu-se în 1499.[11] Această legătură dinastică a fost punctul de plecare al cooperării politice și militare dintre Ducatul Bavaria-Landshut și Palatinatul Elector.[12] George, care nu avea descendenți de sex masculin, l-a numit ca moștenitor, prin testament, pe ginerele său, fiul surorii sale, Margareta.

Margareta a murit la Heidelberg în 1501 fiind înmormântată acolo, în Biserica Sfântul Duh. Istoricul Johann Franz Capellini von Wickenburg (1677–1752) a scris un epitaf dedicat ei în Thesaurus Palatinus (vol. 1).[13]

Margareta și Filip au avut 14 copii:[14]

  1. ^ a b Margarete von Bayern, Genealogics, accesat în  
  2. ^ a b Margaret of Bavaria-Landshut, British Museum person-institution thesaurus[*][[British Museum person-institution thesaurus (176461 persons & institutions, not yet coreferenced)|​]] 
  3. ^ a b „Margareta de Bavaria”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ Margarete von Bayern, The Peerage, accesat în  
  5. ^ a b c d Kindred Britain 
  6. ^ a b Genealogics 
  7. ^ a b Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN: 9783850014854, p. 218.
  8. ^ Peter Jeschke, Michael Matheus: Ländliche Rechtsquellen aus dem Kurmainzer Rheingau, vol. 54, Editura Franz Steiner, 2003, ISBN: 978-3515081351.
  9. ^ Werner Rösener, Carola Fey: Fürstenhof und Sakralkultur im Spätmittelalter, Editura Vandenhoeck & Ruprecht, 2008, ISBN: 978-3-89971-514-9, pp. 155-157.
  10. ^ Franz Weiss: Die malerische und romantische Pfalz, Editura Georg Olms, Bubikon, 1985, ISBN: 9783487081052, p. 62.
  11. ^ Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN: 9783850014854, p. 221.
  12. ^ Susanne Wolf: Die Doppelregierung Kaiser Friedrichs III. und König Maximilians (1486–1493), Editura Böhlau, Köln, 2005, p. 81.
  13. ^ „Universitätsbibliothek Heidelberg, München, Bayerisches Hauptstaatsarchiv - Geheimes Hausarchiv, Hs. 317 (1) Thesaurus Palatinus (Band 1): Heidelberg und Mannheim (Heidelberg, 1747-1752)”. digi.ub.uni-heidelberg.de. Accesat în . 
  14. ^ Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN: 9783850014854, pp. 223-225.
  15. ^ a b c d Brigitte Sokop: Stammtafel europäischer Herrscherhäuser, Editura Böhlau, Viena, 1993, ISBN: 3-205-98096-4, p. 14.
  • Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN: 9783850014854.
  • Max Spindler, Andreas Kraus: Handbuch der bayerischen Geschichte, vol. 3, Editura Beck, 1995, ISBN: 3-406-39453-1, pp. 79-81.
  • Franz Prechtl: Die „Amberger Hochzeit“ 1474: eine „Hochzeit“ für Amberg, Amberger Fremdenverkehrsverein, 1997, ISBN: 3-928908-13-8.
  • Lothar Kolmer: Die Amberger Hochzeit von 1474 – Turnieren, Tanzen, Trinken. În: Johannes Laschinger (ed.): Aus Ammenberg wird Amberg. Amberg 2010, ISBN: 978-3-924707-09-5, pp. 208–222.
  • Brigitte Sokop: Stammtafel europäischer Herrscherhäuser, Editura Böhlau, Viena, 1993, ISBN: 3-205-98096-4.