Sari la conținut

Ernest Juvara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ernest Juvara

Profesorul Ernest Juvara
Date personale
Născut5 mai 1870
Bârlad, județul Vaslui
Decedat5 mai 1933
București
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiemedic Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
DomeniuChirurgie
InstituțieFacultatea de Medicină din București
PremiiOrdinul „Steaua României”

Ernest Juvara (n. 5 mai 1870, Bârlad, județul Vaslui – d. 5 mai 1933, București) a fost un medic român, inovator în tehnica chirurgicală și instrumentală. A fost profesor universitar la Facultatea de Medicină din București și a avut preocupări în domeniul chirurgiei și anatomiei, aducând contribuții în domeniul protezelor osoase, anastomozelor intestinale și rahianesteziei.

Ernest Juvara a urmat cursurile primare și liceale la București. A urmat cursurile Facultății de Medicină din Paris (18881895), perioadă în care i se încredințează direcția Laboratorului de Anatomie pentru disecții și executarea planșelor, lucrând, simultan și în Laboratorul de Chimie (18901892). A fost extern al spitalelor din Paris (18901893), preparator – ajutor la Anatomie Patologică, preparator al conferințelor și exercițiilor practice de etologie. A obținut titlul de Doctor în medicină și chirurgie la Paris (1895), teza de doctorat fiindu-i premiată. [1]

Prof.Univ. Dr. ERNEST JUVARA
(05.05.1870 - 05.05.1933)
Anatomist și chirurg
Cavaler al Ordinului Steaua României”
Bust instalat în holul Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor din București

După reîntoarcerea în țară

[modificare | modificare sursă]

Întors în țară (1895) a fost numit asistent la Institutul de Anatomie Topografică și Chirurgie Experimentală din București (18951900), apoi asistent la institutul similar din Iași. În 1906 a fost numit profesor de Anatomie descriptivă la Institutul de Anatomie din Iași, al cărui director devine. În 1907 i s-a încredințat un serviciu de chirurgie la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași la care efectua 300 – 400 de operații anuale. S-a transferat la București în 1912 și a fost numit profesor la Clinica a III-a chirurgicală a Spitalului „Filantropia” și subdirector al Institutului de Anatomie Topografică.[2]

În timpul Campaniei din 1913 a celui de-al doilea Război Balcanic a organizat lazarete de holerici, iar apoi, în primul război mondial, a organizat și activat în Spitalul IV de evacuare, în diferite localități ale Moldovei, numai între noiembrie 1916 – mai 1917 operând peste o mie de răniți. După ce a fost avansat la gradul de colonel (1917) a trecut la Spitalul IX de evacuare, operând în localul Școlii Normale de băieți din Bârlad. A fost demobilizat în 1918 și și-a reluat postul la spitalul „Filantropia” de la care se transferă în 1923 la Spitalul „Brâcovenesc”, unde organizează o clinică model.

A imaginat și perfecționat 77 de piese chirurgicale și diferite procedee chirurgicale din Paris (1928). Desenele sale anatomice constituie și astăzi lucrări inegalate.

A decedat pe 5 mai 1933 în București (electrocutat în baie, din cauza unei veioze[3]), lăsând în urma sa o școală românească medicală recunoscută în întreaga lume, precum și 110 lucrări.

A fost decorat cu „Steaua României” în grad de cavaler.

În 1970 UNESCO a sărbătorit un secol de la nașterea acestui fiu strălucit al Bârladului.

  1. ^ E. Târcoveanu, „Ernest Juvara (1870 – 1933)”, Jurnalul de Chirurgie, Iași, 2005, Vol. 1, Nr. 4, 469-475
  2. ^ R. Palade, „Ernest Juvara (1870 - 1933)”, Chirurgia, 100 (3): 209-211, 2005
  3. ^ Natura, nr. 7-8, 15 iulie - 15 august 1940, p. 323

Legături externe

[modificare | modificare sursă]