Carol cel Mare

Carol cel Mare
Date personale
Nume la naștere	Karlus
Născut	anii 740 d.Hr. Imperiul Franc, Franța
Decedat	28 ianuarie 814 d.Hr. (74 de ani)[2][6][7][8][9] Aachen, Imperiul Franc[10][11][12][13][14]
Înmormântat	Domul din Aachen[10][2] Capela palatină din Aachen
Cauza decesului	boală
Părinți	Pepin cel Scurt[2][15] Bertrada de Laon[*]​[15]
Frați și surori	Gisela[*]​[16] Adelais[*]​[17] Chrothais[*]​[17] Carloman I[16][18] Pepin[*]​[17]
Căsătorit cu	Desiderata (770 d.Hr.–771 d.Hr.)[19][20] Hildegard of Vinzgouw[*][[Hildegard of Vinzgouw (Queen of the Franks and Blessed (c. 771 – 783))|​]] (771 d.Hr.–783 d.Hr.)[2][21][22] Fastrada[*][[Fastrada (Wife of Charlemagne)|​]] (din 783 d.Hr.)[23] Luitgard[*][[Luitgard (wife of Charlemagne)|​]] (din 794 d.Hr.)[23] Himiltrude[*][[Himiltrude (mother of Charlemagne's first-born son Pippin the Hunchback)|​]] Liutperga ()
Copii	Pippin cel Cocoșat[*]​[24] Carol cel Tânăr[*]​[24] Rotrude[*][[Rotrude (second daughter of Charlemagne from his marriage to Hildegard)|​]][25] Bertha[*][[Bertha (daughter of Charlemagne (c. 780 - after 824))|​]][26] Pepin de Italia[3] Ludovic cel Pios[1][21] Gisela[*][[Gisela (daughter of Charlemagne)|​]][27] Theodrada[*][[Theodrada (Daughter of Charlemagne)|​]] Drogon[*][[Drogon (illegitimate son of Frankish emperor Charlemagne by the concubine Regina, bishop of Metz)|​]][28] Hugh[*][[Hugh (abbot of Saint-Quentin, son of Charlemagne)|​]] ...încă 9
Religie	Biserica Catolică creștinism
Ocupație	monarh suveran[*]​
Limbi vorbite	limba latină[29][30][31] limba greacă[29] limba francă[*]​
Apartenență nobiliară
Titluri	rege al francilor (9 octombrie 768 d.Hr.–28 ianuarie 814 d.Hr.)[1][2] rege al lombarzilor (5 iunie 774 d.Hr.–28 ianuarie 814 d.Hr.)[3][4] Împărat romano-german (800 d.Hr.–814 d.Hr.)
Familie nobiliară	Dinastia Carolingiană[5]
Duce al Bavariei
Rege al francilor
Domnie	9 octombrie 768 d.Hr. – 28 ianuarie 814 d.Hr.
Predecesor	Pepin cel Scurt
Succesor	Ludovic cel Pios
Rege al lombarzilor
Domnie	28 ianuarie 814 d.Hr.
Predecesor	Desiderius al longobarzilor
Succesor	Bernard de Italia
Împărat romano-german
Domnie	25 decembrie 800 d.Hr. – 28 ianuarie 814 d.Hr.
Predecesor	nimeni
Succesor	Ludovic cel Pios
Semnătură
Modifică date / text

Carol cel Mare (în germană Karl I, der Große, latină Carolus Magnus, franceză/engleză Charlemagne; n. anii 740 d.Hr., Imperiul Franc, Franța – d. 28 ianuarie 814 d.Hr., Aachen, Imperiul Franc), a fost rege al francilor din 768 până la moarte, și fondator al Imperiului Carolingian. În timpul domniei sale a cucerit Italia și a fost încoronat Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe 25 decembrie 800, unii istorici văzând aceasta ca o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus. Imperiul Carolingian a fost în Europa, într-un anumit sens, un stat rival față de Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol (denumit și Imperiul Bizantin). Carol cel Mare face parte din dinastia Carolingiană și este considerat uneori ca părintele fondator al Franței, cât și al Germaniei. Unii istoriografi îl consideră drept părinte al Europei. A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală, de la prăbușirea Imperiului Roman cu capitala la Roma.^[32]

Locul nașterii se presupune că ar fi localitatea Prüm, unde ar fi trăit mama sa, Bertrada. Tatăl său, Pepin cel Scurt, provine din familiile Merovingiană și Carolingiană de lângă Liège, Belgia de azi.

La moartea tatălui său, Pepin cel Scurt, în anul 768, Carol cel Mare împarte tronul cu fratele său Carloman, care moare în anul 771. Carol va domni singur asupra francilor care, fiind proaspăt trecuți la creștinism, nu pot renunța la „obiceiurile barbare” neglijând noua lor religie. În Saxonia (azi Germania de nord), saxonii continuă să practice „religia barbară”, în sud longobarzii au conflicte cu Biserica Catolică de la Roma, în Cordoba sarazinii se extind spre nord, iar în est apare pericolul invaziei avarilor, toate acestea amenințând Imperiul Franc.

În anul 772 încep războaiele cu saxonii care durează timp de 32 de ani. După aceste războaie, Carol este denumit (Pater Europae). Scopul acestor războaie era convertirea la catolicism și alipirea de Imperiul Franc a teritoriului saxonilor care trăiau între Marea Nordului și Munții Harz respectiv între Elba și Rin.

În martie 773 legatul papal de la curtea lui Carol îi cere ajutor împotriva longobarzilor din nordul Italiei de azi care amenințau Roma papală. Carol pornește o expediție militară ce durează din martie 773 până în vara lui 774, când reușește să-l învingă pe Desiderius, regele longobarzilor.

Carloman, fratele mort și fost rival al lui Carol, se căsătorise cu fiica lui Desiderius, regele longobarzilor, cu toate că încheiase în prealabil un pact de alianță cu Carol I. Desiderius pornește o incursiune militară împotriva papei Adrian I pentru ca acesta să sfințească ca regi franci pe cei doi fii ai fratelui mort (Carloman), care primiseră azil la curtea lui Desiderius. Carol înfrânge însă oastea lui Desiderius, proclamându-se la Pavia rege al longobarzilor, recunoscând suveranitatea papei, iar teritoriul din jurul Romei (Patrimonium Petri) ca stat de sine stătător sub conducere papală (stato pontificio, sau stato de la Santa Chiesa).

Expediția contra maurilor s-a pornit pentru a acorda sprijinul cerut de emirul din Saragossa contra emirului Abd ar-Rahman I din Cordoba (756 – 788). La retragerea sa din Spania, ariergarda sa a fost surprinsă de către basci. Bătălia de la Roncesvalles care a urmat este cântată în Cântecul lui Roland. Teritoriul din Pirinei era numai în parte sub controlul francilor, acest teritoriu întinzându-se până la orașele Girona, Cerdagne, Urgell și Barcelona. În anul 806, acest ținut este numit "Marca spaniolă". Unul din rezultatele angajamentului militar al francilor în regiune este constituirea principatului Andorra. Pentru îmbunătățirea relațiilor politice dintre arabi și franci, se spune că în anul 801 califul din Bagdad Harun al-Rashid i-ar fi dăruit lui Carol I, elefanți, dintre care unul era alb.

În anul 788 Bavaria va fi integrată în Marca avară aparținând imperiului franc, marcă situată în estul imperiului ulterior fiind denumită 856 Marchia Orientalis ca ținut de graniță și apărare în fața avarilor. Tasilo III prinț de Bavaria a cărui viață a fost cruțată de Pepin cel Scurt căută, însă fără succes să păstreze independența Bavariei printr-o alianță cu longobarzii care erau deja sub stăpânire francă și cu ducele saxon Arichis al II-lea von Benevent care era interesat de asemenea la o rezistență împotriva dominației france.

Această coaliție a fost dezmembrată de franci prin asediul orașelor Capua și Salerno 786/787, iar regiunea din preajma Salzburgului din 798 este separată de Bavaria devenind provincie bisericească subordonată unui arhiepiscop catolic. Arhiepiscopul Arhidiecezei de Salzburg a purtat până la sfârșitul Sfântului Imperiu Roman titlul de „primas Germaniae", adică primat al Germaniei, deși se afla în țările ereditare Austriece.

Integrarea Bavariei și Saxoniei în imperiul franc au fost condiții esențiale pentru alcătuirea de mai târziu a Sfântului Imperiu Roman.

În anul 795 a fost ales papă Leon al III-lea care se asigură de sprijinul lui Carol I trimițându-i acestuia ca protector al bisericii (patricius romanorum) cheia de la mormântul Sfântului Petru și stindardele Romei. Sistemul papal era fărâmițat în acel timp datorită opoziției unor nobili, ajungându-se la un conflict deschis în lupta pentru putere între aceste facțiuni și noul papă. Ca urmare, în 799 are loc un atentat împotriva papei, Leon al III-lea se refugiază sub protecția lui Carol la Paderborn, unde probabil s-a încheiat înțelegerea cu papa pentru sfințirea (încoronarea) lui Carol ca împărat.

În vara anului 800 Carol pornește spre Roma unde la 23 decembrie în fața porților Romei trebuie să depună un jurământ de puritate sufletească, care urma să înlăture învinuirile ce-i fuseseră aduse de unii nobili. În ziua de Crăciun din anul 800, Carol cel Mare a fost încoronat de papă ca împărat al Sfântului Imperiu Roman, primind titlul de Karolus serenissimus augustus a Deo coronatus magnus pacificus imperator Romanum gubernans imperium, qui et per misericordiam dei rex Francorum atque Langobardorum, ca patronus et advocatus al Bisericii, patriarhul Ierusalimului trimite lui Carol cheile Mormântului Sfânt ca simbol de ocrotitor al creștinilor, Carol a preluat definitiv și funcția împăratului bizantin, Basileios care pretinde să fie considerat măcar egalul împăratului franc.

Carol se considera Augustus Imperator Renovati Imperii Romani, împăratul imperiului roman restaurat, legitimat de biserică prin denumirea de sacrum (Sfântul Imperiu Roman). Unitatea dintre stat și biserică („imperium et sacerdotium”) a fost fundamentul unității europene medievale.

În plan cultural a avut loc dezvoltarea artei și științei, mișcare cunoscută drept renașterea carolingiană.

Pentru a umple golul format în nord estul imperiului (Transalbingien) prin deportarea saxonilor, Carol I permite slavilor de pe Elba (Abotriții sau Obotriții) și francilor să se așeze aici.
Conflictele cu danezii din 804 datorită sprijinirii saxonilor și prigonirii slavilor, jefuirea ținutului Friesland (810) de către regele danez Göttrik (Godfred), care după analele francilor și-a pregătit o poziție de apărare contra francilor (808) între râurile Teene și Schlei, apărare care a fost consolidată (810) prin zidul de apărare al saxonilor (Limes Saxoniae).
Relațiile dintre slavi, sași și turingi au fost de asemenea încordate. În anul 789, francii pornesc o campanie militară contra wilților, iar după înfrângerea rezistenței sașilor, în 806 contra sorbilor, ducele acestora, Miliduoch, fiind în prealabil omorât.
Urmează ocuparea Boemiei (805–806) de către franci.
În anul 845 în Regensburg sunt botezați 14 duci din Boemia în timpul domniei lui Ludovic cel Pios, nepotul lui Carol, în timpul căruia imperiul s-a dezbinat prin Tratatul de la Verdun, în 843, Boemia devenind mărul discordiei pentru francii din est, iar din anul 862 devine și Ungaria nesigură.
Extinderea francilor spre est determină o influență politică și culturală germană în Europa centrală.

Nicefor I (802–811), împăratul bizantin (numit „Basileus“), refuză să recunoască titlul de împărat al lui Carol cel Mare și solia francă (803) trebuie să se reîntoarcă umilită din Bizanț.
Conflictele se agravează când Carol pretinde și apoi tratează Dalmația și Veneția ca teritorii ale sale.
Nicefor răspunde printr-o blocadă maritimă a Veneției. Fiul lui Carol, Pepin, regele Italiei, ocupă Veneția ceea ce care-l determină pe împăratul bizantin să înceapă tratativele.
La sfârșitul anului 810 o solie bizantină sosește în Italia. Pentru că fiul lui Carol murise între timp (la 8 iulie 810), solia bizantină este primită la Aachen,^[34] dar Carol nu acceptă compromisurile proupuse de bizanti.
Între timp Nicefor I cade într-o campanie militară contra bulgarilor (la 26 iulie 811).
Puterea politică este preluată de ginerele împăratului bizantin, Mihail I Rangabe (811–813), prin înlăturarea cu sprijinul bisericii ortodoxe a lui Staurakios, fiul lui Nicefor I.
Spre deosebire de predecesorul său (Nicefor I), Mihail I este interesat de o alianță cu francii, trimițând o solie bizantină la Aachen, care recunoaște oficial titlul de împărat al lui Carol cel Mare, acesta trebuind să renunțe la Dalmația și Veneția.
Urmașii lui Mihail I adaugă la titlul lor de împărat „al romanilor”, pe când urmașii lui Carol se numeau numai „imperator augustus”. În 996, în timpul lui Otto al III-lea (980–1002) din Dinastia Ottoniană, titlul este schimbat în Romanorum imperator augustus, „împărat al Sfântului Imperiu Roman”.

Acest articol (sau secțiunea de mai jos) conține greșeli de ortografie, folosește o exprimare alambicată sau stâlcește limba română. Puteți contribui prin corectarea greșelilor.

Carloman a avut 4 soții, oficial, care au fost recunoscute de către istorici, alături de mai multe concubine.

• Cu Himiltrude, se crede că ar fi soția lui Carloman, dar cei mai mulți istorici se referă la ea ca fiind o concubină.
  • Pippin cel Cocoșat (768/769 – 811)
• Cu Desiderata, a fost soția lui Carloman, fiica lui Desiderius, regele longobarzilor. S-a însurat în 770, dar uniunea a fost anulată un an mai târziu.
• Cu a doua lui soție, Hildegard de Vinzgouw, a avut 9 copii.
  • Carol cel Tânăr, rege al francilor și duce de Maine (772 – 4 Decembrie 881)
  • Pepin al Italiei, rege al longobarziilor (Aprilie 777 – 8 Iulie 810)
  • Adalhaid (n. 774)
  • Rotrude (775 – 6 Iunie 810)
  • Ludovic cel Pios, împărat al Imperiului carolingian, rege al francilor și rege al Aquitaniei (778 – 20 Iunie 840). Fratele geamăn al lui Lothair.
  • Lothair (778–779/780). Fratele geamăn al lui Ludovic. A murit în copilărie.
  • Bertha (n. 780)
  • Gisela (781–808)
  • Hildegarde (782–783)
• Cu Gersuinda, prima concubină care apare în documentele oficiale:
  • Adaltrude (n. 774)
• A doua concubină recunoscută de istorici este Madelgard, cu care a avut:
  • Ruodhaid (n. 775), stareță la Faremoutiers
• A treia soție este Fastrada, fiica contelui franc Rudolph
  • Theodrada (n. 784), stareță la Argenteuil
  • Hiltrude (n. 787)
• Luitgard, ultima soție a lui Carloman, nu a avut copii.
• Cu a patra concubină, pe nume Regina
  • Drogo de Metz (17 Iunie 801 – 8 Decembeie 855)
  • Hugh, arhicancelar al Imperiului (802 – 844)
• Cu Ethelind a avut copii:
  • Richbod (805–844), stareț la Saint-Riquier
  • Theodoric (n. 807)

• 
  Denar imperial de argint, emis sub Carol cel Mare, bătut la Mainz (812-814), inspirat de modelele numismatice romane. Efigia din profil fără barbă, spre dreapta, cu fruntea laureată; inscripția KAROLUS IMP[erator] AUG[ustus].^[35]
• 
  Statuia lui Carol cel Mare de la abația din Zürich (Elveția)
• 
  Statuia lui Carol cel Mare din fața primăriei din Aachen (Germania)
• 
  Statuia lui Carol cel Mare din fața Catedralei "Notre-Dame" din Paris (1)
• 
  Statuia lui Carol cel Mare din fața Catedralei "Notre-Dame" din Paris (2)
• 
  Statuia lui Carol cel Mare din fața Catedralei "Notre-Dame" din Paris (3)
• 
  Statuia lui Carol cel Mare din Liège (Belgia) [1]
• 
  Statuia lui Carol cel Mare din Liège (Belgia) [2]
• 
  Statuia lui Carol cel Mare din Liège (Belgia) [3]
• 
  Portret imaginar al lui Carol cel Mare, făcut de Albrecht Dürer. Blazoanele de deasupra capului său arată vulturul german și crinul francez.
• 
  Bustul lui Charlemagne (portretizare idealizată și raclă, despre care se spune că ar conține calota craniană a lui Charlemagne) e situat la Trezoreria Catedralei din Aachen și poate fi considerată cea mai faimoasă reprezentare a domnitorului.

• Franci
• Listă de regi franci
• Dinastia Carolingiană
• Aachen
• Lista împăraților bizantini
• Premiul "Carol cel Mare"
• Tronul lui Charlemagne

• Barbero, Alessandro (2004). Charlemagne: Father of a Continent. trans. Allan Cameron. Berkeley: University of California Press. ISBN 0-520-23943-1. 
• Becher, Matthias (2003). Charlemagne. trans. David S. Bachrach. New Haven: Yale University Press. ISBN 0-300-09796-4. 
• Einhard (1960) [1880]. The Life of Charlemagne. trans. Samuel Epes Turner. Ann Arbor: University of Michigan Press. ISBN 0-472-06035-X. Arhivat din original la 14 mai 2008. Accesat în 21 ianuarie 2007. 
• Ganshof, F. L. (1971). The Carolingians and the Frankish Monarchy: Studies in Carolingian History. trans. Janet Sondheimer. Ithaca, N.Y.: Cornell University Press. ISBN 0-8014-0635-8. 
• Langston, Aileen Lewers (1974). Pedigrees of Some of the Emperor Charlemagne's Descendants. Baltimore: Genealogical Pub. Co. 
• McKitterick, R. (2008). Charlemagne: The Formation of a European Identity. Cambridge, UK: Cambridge University Press. 
• Riché, Pierre (1993). The Carolingians: A Family Who Forged Europe. University of Pennsylvania Press. ISBN 0-8122-1342-4
• Oman, Charles (1914). The Dark Ages, 476-918 (ed. 6th ed.). London: Rivingtons. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Painter, Sidney (1953). A History of the Middle Ages, 284-1500. New York: Knopf. 
• Pirenne, Henri (1939). Mohammed and Charlemagne. trans. Bernard Miall. New York: Norton. 
• Santosuosso, Antonio (2004). Barbarians, Marauders, and Infidels: The Ways of Medieval Warfare. Boulder, Colo.: Westview Press. ISBN 0-8133-9153-9. 
• Scholz, Bernhard Walter (1970). Carolingian Chronicles: Royal Frankish Annals and Nithard's Histories. Ann Arbor: University of Michigan Press. ISBN 0-472-08790-8.  Comprises the Annales regni Francorum and The History of the Sons of Louis the Pious
• Charlemagne: Biographies and general studies, from Encyclopædia Britannica, full-article, latest edition.
• Sypeck, Jeff (2006). Becoming Charlemagne: Europe, Baghdad, and The Empires of A.D. 800. New York: Ecco/HarperCollins. ISBN 0-06-079706-1. 
• Tierney, Brian (1964). The Crisis of Church and State 1050-1300. Toronto: University of Toronto Press. ISBN 0802067018. 
• Wilson, Derek (2005). Charlemagne: The Great Adventure. London: Hutchinson. ISBN 0-09-179461-7. 

Puteți găsi mai multe informații despre Charlemagne prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:
	Definiții și traduceri în Wikționar
	Imagini și media la Commons
	Citate la Wikicitat
	Texte sursă la Wikisursă
	Manuale la Wikimanuale
	Resurse de studiu la Wikiversitate

• en Einhard: The Life of Charlemagne, translated by Samuel Epes Turner Arhivat în 14 mai 2008, la Wayback Machine. (Medieval Sourcebook; ursprüngl. erschienen in New York: Harper & Brothers, 1880 - vgl. [1] Arhivat în 29 noiembrie 2014, la Wayback Machine., [2] Arhivat în 29 decembrie 2007, la Wayback Machine.)
• en Capitulary of Charlemagne Issued in the Year 802 Arhivat în 7 februarie 2007, la Wayback Machine. (Yale Law School)
• de Umfassender Stammbaum von Karl dem Großen Arhivat în 21 aprilie 2007, la Wayback Machine.
• de Charlemagne Picture Gallery Arhivat în 21 februarie 2014, la Wayback Machine.
• de Charter given by Charlemagne for St. Emmeram's Abbey showing the Emperor's seal, 22.2.794 . Taken from the collections of the Lichtbildarchiv älterer Originalurkunden at Marburg University
• de Carol cel Mare
• Charlemagne - monarhul universal Arhivat în 15 iulie 2012, la Wayback Machine., 23 ianuarie 2008, Gabriel Tudor, Revista Magazin
• Carol cel Mare - regele care a făurit Franța, 23 mai 2012, Nicu Pârlog, Descoperă

v • d • m Împărați carolingieni și ai Sfântului Imperiu Roman Carolingieni Carol cel Mare · Ludovic cel Pios · Lothar I · Ludovic II · Carol al II-lea · Carol al III-lea · Guido al III-lea Spoleto · Lamberto al II-lea Spoleto · Arnulf de Carintia · Ludovic al III-lea Orbul · Berengario de Friuli Sfântul Imperiu Roman Otto I · Otto II · Otto III · Henric II · Conrad II · Henric III · Henric IV · Henric V · Lothar III · Frederic I · Henric VI · Otto IV · Frederic II · Henric VII · Ludovic IV · Carol IV · Sigismund · Frederic III · Maximilian I · Carol Quintul · Ferdinand I · Maximilian II · Rudolf II · Matia I · Ferdinand II · Ferdinand III · Leopold I · Iosif I · Carol al VI-lea · Carol al VII-lea · Francisc I · Iosif II · Leopold al II-lea · Francisc al II-lea Carte:Sfântul Imperiu Roman · Categorie:Sfântul Imperiu Roman