Sari la conținut

12 Comae Berenices

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
12 Comae Berenices
12 Com
[[Fişier:|286px|12 Comae Berenices în lumină optică]]
12 Comae Berenices în lumină optică
Denumire Bayer
Denumire Flamsteed
Date de observație
Constelație Părul Berenicei
Magnitudine aparentă 4.80[1]
Magnitudine aparentă vizuală
Magnitudine absolută (Mv)
Clasificare spectrală
Tipul de variabilă
Declinație +25° 50′ 46.1896″[2]
Ascensie dreaptă 12h 22m 30.31076s[2]
Diametru angular
Adjectiv
Astrometrie
Mișcare proprie (μ) AD: −10.847[2] msa/an
Dec.: −9.546[2] msa/an
Viteză radială (Rv)
Mișcare proprie (μ)
Paralaxă (π)
Eroare paralaxă
Distanța față de Terra ∼276 al (84,545 1 ± 1,681.9) al
( pc)
Distanța față de centrul Căii Lactee
Perioadă galactică
Orbită
Companion/pereche
Perioadă orbitală
Axă semimajoră
Excentricitate
Înclinare
Detalii
Masă 2.6±0.2 M
Rază 8.9±0.8 R
Luminozitate 56.2+2.7
−2.5
L
Metalicitate
Gravitație la suprafață
Rotație stelară
Vârstă 670 de milioane de ani[1]
Temperatură 5,300±200
Diametru D
Viteză rotațională km/s
Masă M
Rază R
Luminozitate L
Metalicitate
Gravitație la suprafață
Rotație stelară
Vârstă
Temperatură
Diametru D
Alte denumiri
F=12 Com ; BD=+26°2337; FK5=1318; HD=107700; HIP=60351; HR=4707; SAO=82273; WDS=J12225+2551A; NSV=5581[3]
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

12 Comae Berenices (abreviat 12 Com) este o stea binară din constelația boreală Părul Berenicei.. Este membra cea mai strălucitoare din roiul stelar din Coma Berenices și este vizibilă cu ochiul liber cu o magnitudine aparentă de 4,80.[1] După măsurarea paralaxei sale anuale de satelitul Gaia, sistemul este situat la 276 ± 5 al (∼ 84,6 pc) de Pământ.[2]

Deși 12 Com fusese listată ca fiind o suspectată variabilă, nu există de fapt nicio dovadă fotometrică să arate vreo variație a luminozității sale. Totuși, viteza sa radială s-a revelat a fi variabilă, cum a descoperit-o W. W. Campbell în 1910. Prima soluție orbitală a fost publicată de către Vinter Hansen în anii 1940.[1] 12 Com este astfel o binară spectroscopică cu linii duble, a cărei perioadă orbitală este de 396,5 zile și cu o excentricitate de 0,566[4]

Acest sistem este format din două stele. Componenta principală este o stea gigantă de tip F evoluată, iar componenta secundară este o stea din secvență principală de tip A, mai mică, dar mai fierbinte.[5] Griffin și Griffin (2011) au sugerat că secundara ar fi putut să-și fi început evoluția departe de secvența principală și, în schimb, i-au atribuit o clasă de luminozitate IV corespunzând unei subgigante. Componenta primară, desemnată A, are masa de 2,6 ori mai mare decât a Soarelui și s-a extins la 8,9 ori raza Soarelui. Radiază de 56 de ori luminozitatea Soarelui din fotosfera sa potrivit cu o temperatură efectivă de 5.300 K. Companioana sa, componenta B, are masa dublă a Soarelui și de 2,5 ori raza. Strălucește cu o luminozitate de 30 de ori mai mare decât Soarele, la 8.500 K.[1]

Vârsta sistemului este estimată la 670 de milioane de ani, care este în concordanță cu vârsta dată pentru Melotte 111 în general.[1]

  1. ^ a b c d e f Griffin, R. E. M.; Griffin, R. F. (februarie 2011), „Composite spectra: XVII. 12 Comae, a member of the Coma open cluster”, Astronomische Nachrichten, 332 (2): 105–115, Bibcode:2011AN....332..105G, doi:10.1002/asna.201011514Accesibil gratuit 
  2. ^ a b c d e Brown, A. G. A.; et al. (Gaia collaboration) (august 2018). „Gaia Data Release 2: Summary of the contents and survey properties”. Astronomy & Astrophysics. 616. A1. arXiv:1804.09365Accesibil gratuit. Bibcode:2018A&A...616A...1GAccesibil gratuit. doi:10.1051/0004-6361/201833051Accesibil gratuit.  Gaia DR2 record for this source at VizieR.
  3. ^ „12 Com”. SIMBAD. Centre de données astronomiques de Strasbourg. Accesat în . 
  4. ^ Mermilliod, J. -C; et al. (). „Red giants in open clusters. XIII. Orbital elements of 156 spectroscopic binaries”. Astronomy and Astrophysics. 473 (3): 829. Bibcode:2007A&A...473..829M. doi:10.1051/0004-6361:20078007Accesibil gratuit. 
  5. ^ Abt, Helmut A. (). „Visual Multiples. IX. MK Spectral Types”. The Astrophysical Journal Supplement Series. 176 (1): 216–217. Bibcode:2008ApJS..176..216A. doi:10.1086/525529Accesibil gratuit.