Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi a fost cinstită cu evlavie de credincioşii Parohiei Parcul Călăraşi din Protoieria Sector 2 Capitală. Sărbătoarea a început în ajun, duminică seara, prin săvârşirea
Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi a fost cinstită cu evlavie de credincioşii Parohiei Parcul Călăraşi din Protoieria Sector 2 Capitală. Sărbătoarea a început în ajun, duminică seara, prin săvârşirea
Racla în care se păstrează capul Sfântului Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani a fost adusă duminică, 13 octombrie, în Parohia Gura Râului, judeţul Sibiu. Delegaţia Mănăstirii Cernica, judeţul Ilfov,
Joi, 17 octombrie, va avea loc la Iași, în sala „Iustin Moisescu” din cadrul Mitropoliei Moldovei, ora 18:00, lansarea cărții „Galina Răduleanu | Întoarcerea în adâncuri”, editată la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a poposit în ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva, 14 octombrie, în Biserica „Sfânta Vineri”-Herasca din București, care și-a sărbătorit hramul. La acest moment deosebit de frumos, ierarhul a sfințit o raclă istorică din patrimoniul parohiei, ce a fost restaurată, săvârșind și Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași a fost cinstită luni, 14 octombrie, în mod special și în București, la Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, care și-a sărbătorit pentru prima dată cel de-al treilea hram închinat acestei sfinte mult iubite de poporul român. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal.
Cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, Centrul pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM) a organizat zilele trecute o manifestare dedicată familiilor ortodoxe din Regatul Norvegiei. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru pitoresc, la poalele masivului Oksendal, în zilele de 5 și 6 octombrie 2024.
O nouă biserică de lemn, construită după tehnici tradiționale, dar și cu soluții tehnologice moderne, prinde contur în localitatea italiană Legnago, pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie”. În urma demersurilor efectuate de părintele Ilie Daniel, cu contribuția credincioșilor, dar și a Secretariatului de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României, anul trecut lucrările au demarat prin turnarea fundației noului lăcaș de cult.
Marți, 1 octombrie, singura mănăstire ortodoxă din Les Sciernes d’Albeuve, Elveția, și-a cinstit hramul, prăznuind Acoperământul Maicii Domnului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit în seara zilei de luni, 30 septembrie, slujba Privegherii, iar în ziua hramului, Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici din Elveția.
Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i-a vizitat marţi, 1 octombrie, pe credincioşii români din Parohia Jönköping, Suedia, care şi-a sărbătorit hramul la praznicul Acoperământului Maicii Domnului.
Cu binecuvântarea, implicarea și participarea Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” a organizat, în perioada 27-29 septembrie 2024, a doua ediție a Zilelor Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, unul dintre ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.
Un nou transport cu ajutoare umanitare destinate celor sinistrați a ajuns la Galați joi, 10 octombrie. Darurile, constând în alimente neperisabile și pături, au fost oferite de Mănăstirea Hadâmbu din
În aceste zile, în Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă programul social-filantropic „Ne înnoim pentru a merge la şcoală”. În cadrul acestuia, într-o primă etapă desfăşurată săptămânile trecute, 323 de elevi care provin din familiile sinistrate din trei localităţi ale judeţului Galaţi au primit articole vestimentare şi încălţăminte. Marți, 8 octombrie, alţi 90 de copii din 10 localităţi sinistrate au fost programaţi pentru a beneficia de un astfel de ajutor.
În toate parohiile Eparhiei Alba Iuliei, s-a desfășurat, în perioada 22-30 septembrie, o colectă de bani pentru sprijinirea celor greu încercați de inundațiile devastatoare produse în județele Galați și Vaslui. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, la finalul acțiunii social-filantropice, a rezultat suma de 815.644 de lei, fiind, totodată, colectate şi bunuri în valoare de 125.500 de lei (aparate de uz casnic - combine frigorifice, aragaze, mașini de spălat; alimente neperisabile; lenjerii de pat). Prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, sumele de bani rezultate sunt distribuite Arhiepiscopiei Dunării de Jos și Episcopiei Hușilor pentru ajutorarea sinistraților din județele Galați și Vaslui, respectiv pentru repararea locuințelor și achiziționarea de alimente și îmbrăcăminte pentru iarnă.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, bătrânii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Gugești, județul Vaslui, au sărbătorit Ziua internațională a persoanelor vârstnice.
Deşi am intrat în cea de-a patra săptămână de la potopul care s-a abătut peste viaţa normală şi toată agoniseala câtorva mii de semeni din județul Galați, dragostea, disponibilitatea şi dorinţa de a-i ajuta pe cei năpăstuiţi nu s-au diminuat, ci au crescut în intensitate şi s-au concretizat într-un ajutor umanitar constant, consistent şi fără precedent.
,,Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă și nevinovată...” (Ion Creangă). Multă vreme s-a scurs de la cuvintele blândului și hâtrului nostru moldovean și multe s-au
Învăţământul simultan reprezintă o soluţie educaţională aplicabilă în comunităţile izolate şi depopulate pentru a-i menţine conectaţi la învăţare pe copii şi a combate abandonul şcolar. Totuşi,
Unităţile de învăţământ vor transmite inspectoratelor școlare județene situaţiile privind bursele pe lunile septembrie şi octombrie, urmând ca acestea să fie plătite în 20 noiembrie. Conform metodologiei
Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) pune la dispoziţia elevilor din tot judeţul o linie de urgenţă la care care pot fi semnalate problemele întâmpinate la şcoală. „Le recomandăm elevilor să nu ignore
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică proiectul de hotărâre pentru organizarea şi finanţarea Programului Naţional de Reducere a Abandonului Universitar. „Este un plan de susţinere a tinerilor
Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara a anunțat că Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, se va închide temporar pentru public, în intervalul
Oamenii de ştiinţă cred că au descifrat secretul din spatele faimosului tablou „Fata cu cercel de perlă” al pictorului olandez Johannes Vermeer, după ce au măsurat efectul pe care această operă de artă îl
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) din București este prezentată marți, 15 octombrie 2024, începând cu ora 14:00, o microexpoziție care marchează împlinirea a 102 ani de la momentul
Cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la nașterea scriitorului Vasile Voiculescu (1884-1963), în perioada 9-11 octombrie, în municipiul Buzău și în localitatea Pârscov s-au desfășurat ample manifestări culturale care au adus în atenție viața și opera acestui mare autor, care, în același timp, a fost și un medic devotat și un spirit profund religios.
Cântăreaţa de origine greacă Nana Mouskouri, figură legendară în lumea muzicii la nivel internaţional, şi-a anunţat retragerea de pe scenă, cu puţin timp înainte de a împlini 90 de ani, într-un interviu ac
Una dintre cele mai vechi metode de conservare a alimentelor este uscarea. Grecii antici uscau strugurii la soare și făceau stafide, care puteau fi păstrate un timp mai îndelungat decât strugurii proaspeți. Prin
Laptele de nuci caju se caracterizează printr-o textură groasă și cremoasă de culoare albă. Nu conţine lactoză și este o alternativă sănătoasă pentru persoanele care au intoleranță la acest compus organic
Femeile gravide au nevoie de un aport de fier de aproape 10 ori mai mare, pentru a susține atât necesarul propriului organism, cât și dezvoltarea fătului, motiv pentru care multe dintre viitoarele mămici se
O bacterie prezentă în sistemul digestiv al multor oameni, Helicobacter pylori, s-a dovedit a fi cauza celor mai multe cazuri de cancer, conform unui raport al Asociației Americane pentru Studierea Cancerului, citat
Este perioada din an în care încep să apară cazuri de gripă, susţin specialiştii, de aceea persoanele care vor să prevină îmbolnăvirea se pot vaccina antigripal. Vaccinarea se adresează întregii populații,
Cu toții ne dorim să avem relații perfecte, să fim primii în domeniul în care activăm, iar copiii noștri să fie premianți și campioni naționali sau chiar internaţionali. Dar obsesia pentru a nu pierde
Cuvintele pe care le folosim transmit atât un mesaj, dar și informații despre vorbitor. Un om blând și cu o viață duhovnicească riguroasă va folosi cu atenție vorbele sale, conștient fiind de puterea acestora
Reziliența este procesul de adaptare cu succes la experiențe de viață dificile sau provocatoare. Oamenii rezilienți depășesc mai ușor adversitățile, își revin în urma eșecurilor și pot fi competenți sub
Mânia intervine în viața noastră când ne așteptăm mai puțin și poate afecta relațiile interumane, productivitatea, sănătatea fizică și psihică. Sfinții Părinți atrag atenția că mânia este legată de
Fiecare dintre noi dorește să fie sănătos, fericit și să aibă succes în tot ceea ce face, iar, pentru a veni în întâmpinarea acestor dorințe, librăriile sunt pline de cărți care recomandă „rețete”
Frica exagerată este o reacție inconștientă de inhibare și apărare care provoacă suferință și nu ne lasă să fim noi înșine și să ne manifestăm pe deplin potențialul pe care Dumnezeu l-a pus în noi.
Starețul Tadei de la Vitovnița este o personalitate de mare forță duhovnicească, ce a trăit în spațiul atât de încercat al Serbiei în secolul al XX-lea. Monah răbdător și rugător, a cultivat cu atenție
Internetul ne-a deschis o lume virtuală cu posibilități infinite, dar este necesar să cunoaștem regulile funcționării și consecințele utilizării excesive a acestuia. În lucrarea „Captivi în internet”, Jea
Oamenii care practică recunoștință față de Dumnezeu, alţi oameni și natură s-au dovedit a fi mai plini de compasiune, mai optimiști și mai bucuroși. Psihoterapeutul Adelina Matei ne-a explicat că
Contravoința este definită de specialiști ca fiind o rezistență instinctivă și automată la orice sentiment de a fi forțat. De aceea, când o persoană se simte controlată sau presată să facă ceea ce îi
Literatura de specialitate spune despre consilierea vocațională că este un program educațional prin care adolescenții sunt orientați către cea mai potrivită profesie, iar adulții sunt consiliați pentru
Calitatea vieții noastre este definită și prin relațiile pe care le avem cu persoanele din jurul nostru, aflându-ne permanent în căutarea de conexiuni autentice, care să ne aducă un plus de valoare. Inevitabil,
În ritmul alert și competitiv al vieții cotidiene ne întâlnim uneori și cu persoane, aspecte sau probleme care nu sunt tocmai în conformitate cu dorințele noastre. În asemenea situații, unii oameni caută să
Perioadele de examene le testează tinerilor nu doar cunoştinţele academice, ci şi limitele emoţionale. Tot mai multe studii demonstrează conexiunea între presiunea academică şi anxietatea de testare. Într-un
Educarea și antrenarea minții sunt la fel de importante precum antrenamentele fizice pentru un sportiv de performanță care urmează să participe la o competiție. Lucrarea „Detectivul erorilor de gândire.
La Simpozionul „Stăniloae” desfășurat la Iași, în perioada 15-17 mai 2024, diaconul dr. Adrian Sorin Mihalache, lector la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Al. I.
În ultimele decenii, s-a constatat că pe lângă beneficiile pe care le-a adus internetul, acesta deschide și „porți” către acțiuni periculoase. Una dintre acestea este abuzul de tip cyberbullying, întâlnit
Viața noastră are suișuri și coborâșuri, experiențe plăcute și neplăcute, unele ne marchează negativ întreaga existență și pe acestea specialiștii le-au numit, generic, traume. Nu există om perfect, de
Proces psihologic complex, iertarea și-a dovedit, de-a lungul timpului, valențele tămăduitoare în practica Bisericii. Vorbind despre rolul profilactic și curativ al iertării, prof. univ. dr. Adrian Opre, decanul
Motivarea, care este un proces complex, are un rol fundamental în dezvoltarea emoțională, socială și intelectuală a elevilor. Simona Soare, trainer de dezvoltare personală și profesională, a explicat că un
Activitățile de prevenire a bullyingului implică în aceeași măsură familia, școala și societatea. Nadia Tătaru, președinte al Asociației Părinților Isteți și director co-fondator al postului de radio
Relațiile interumane, fie că ne referim la cele din familie, cu copiii, prietenii sau cele de la locul de muncă, ne influențează calitatea vieții, marcând toate domeniile în care activăm. Psihologul clinician
Consumul de droguri este un flagel care a atins și populaţia din România. Strategiile antidrog vizează trei direcții: drogurile, persoana consumatoare sau care livrează și mediul care favorizează consumul.
Un fenomen răspândit în școlile românești este bullyingul, care reprezintă manifestarea unei agresiuni intenționate și repetate. Cu o experiență bogată în activități de combatere și prevenire a
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru
Fraţilor, Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne preschimbăm în acelaşi chip din slavă în slavă, ca
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol, și a trăit în prima jumătate a secolului al 11-lea. A fost crescută de părinţi în frică de Dumnezeu şi în de
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la sfinți, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, pp. 599-600 „Frumoase icoane de sfinți ne înalță harul Domnului prin pomenirea lor an de
Fiecare dintre noi își dorește o bătrânețe liniștită, într-un loc în care să fim îngrijiți, să ne simțim ca în familie, să socializăm și să avem parte de cele mai bune servicii. Mulți bătrâni
Dacă Hristos a venit în lume pentru ca toți oamenii să se mântuiască și dacă, încă din vremurile vechi, a îngăduit ca tot mai mulți dintre noi să trăiască în aglomerația și agitația urbană, este
În fiecare an în ziua de 14 octombrie la Iaşi se desfăşoară unul dintre cele mai importante pelerinaje din lumea ortodoxă. Acest pelerinaj la care participă mii de creştini ortodocşi este dedicat Sfintei
Vestea trecerii la cele veşnice a teologului şi filosofului Christos Yannaras a activat în mine parfumul desfătării întâlnirii, prin intermediul cărţilor sale, nu numai cu o minte sclipitoare, care făcea