Cristina's Reviews > Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer

Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer este cartea în care autorul își descrie copilăria teologică și ne introduce pe tărâmul sfânt al iubirii dintre un copil si un om care-i este de doua ori tată. Tată biologic si părinte spiritual. Tatăl lui și tatăl tuturor. Al viilor, al morților și nenăscuților, al celor ce au fost si celor ce vor veni, preotul din sat.
O carte recomandată tuturor, mici și mari. O carte despre ce înseamnă să fii preot cu adevărat, despre noțiuni teologice, pe înțelesul tuturor.
Virgil Gheorghiu are un mod simplu si profund de a scrie. Cărtile lui sunt aerisite, naturale si firești.

Lăcașul bisericesc din cartea lui Gheorghiu este paradisul de care avem nevoie cu toții și care îti îmbogățește sufletul. Este "cerul zidit pe pământ", universul natal al copilului Virgil și pentru câteva ore pansament pentru sufletul meu.
Te cuprinde o liniște nepământească citind această carte.

Mă număr printre cei care cred că un preot trebuie să fie desăvârșit. Că sunt lucruri pe care un preot nu trebuie să le facă și nu trebuie să le spună. Că preotul este purtătorul dumnezeirii și are o sarcină grea. Nu te poți face preot din lipsă de opțiuni ci pentru că ceva mai profund decât tine iți spune că nu ai putea face altceva. Că esti trimisul lui Dumnezeu pe Pământ, pastorul turmei lui de adormiți.
  
Descriindu-și tatăl, Virgil Gheorghiu notează:
" Nimic nu scăpa responsabilitătii sale de părinte, de preot. Era medic pentru cei bolnavi, sfetnic pentru cei ce aveau nedumeriri, judecător pentru cei care nu se ințelegeau, arbitrul celor care nu găseau adevărul, mângâietorul celor întristați, apărătorul celor slabi....Era totul."


" -Totuși un preot este un om! Am spus eu.
- Nu!, a răspuns tatăl meu. Un preot nu mai e un om; ci jerta unui om adăugată celei a lui Dumnezeu. Aceasta este preoția."