Valeriu Gherghel's Reviews > 2666

O carte ieșită din comun. Una dintre cele mai bune publicate în secolul XXI.

În această notă, mi-am propus să consemnez cîteva remarci introductive. Acest volum cuprinde primele 3 părți (din 5). Deși era convins că toate părțile sînt legate între ele, fiindcă relatează o căutare (4 personaje în căutarea unui autor), Bolaño s-a gîndit, în primăvara lui 2003, să publice părțile separat. Considera că drepturile de autor vor fi mai mari. În 2004, editorii au ales calea cea bună și au publicat totul într-un volum de 1000 de pagini.

Cînd cititorii au văzut titlul, au rămas nedumeriți. Nu sînt multe romane care să fie intitulate printr-un număr / o cifră, deși 2666 nu era cel dintîi text cu titlu numeric. Problema se încurca și mai mult, cînd căutau numărul / cifra în carte. Firește, 2666 nu apărea nicăieri. Puțini și-au dat seama că Roberto Bolaño urma un îndemn formulat de Umberto Eco în „Marginalii la Numele trandafirului”. Multă vreme, titlul oferea o cheie de lectură, spunea ceva despre conținutul cărții, exprima concis voința autorului. Umberto Eco era de părere că titlul se cuvine a fi deceptiv / amăgitor. Autorul nu are voie să-și dezvăluie intenția. Exegetul va trebui să se descurce singur.

În opinia mea, 2666 nu are nici o legătură cu acțiunea romanului, deși îi dă un nume (și e definitiv). Titlul e ironic cît cuprinde. Nici nu știm dacă desemnează un an (din trecut sau viitor, există și un 2666 î. de. Chr.), un număr de telefon, 2 de 666, 2 x 666, sau este forma aritmetiică a unui cuvînt ebraic inexistent. În ebraică, literele au valori numerice...

Unii critici au citat două pasaje din alte scrieri ale lui Bolaño, în speranța că aceste pasaje ar oferi o sugestie cu privire la înțelesul numărului 2666. Mă tem, totuși, că fragmentele transcrise de mine mai jos nu explică mare lucru (doar faptul că Bolaño se gîndea uneori la acest număr). Și acum pasajele:

a) „Dar Cesárea a vorbit despre timpurile ce urmau să vină și învățătoarea, ca să schimbe subiectul, a întrebat-o despre ce timpuri vorbea și cînd vor veni. Și Cesárea [Tinajero] i-a spus odată: prin anul 2600. Două mii șase sute și ceva” (Detectivii sălbatici, p.744).

b) „...și apoi am început să mergem pe bulevardul Guerrero, ei ceva mai încet decît înainte, eu ceva mai repede decît înainte, bulevardul Guerrero la acea oră semăna din toate punctele de vedere cu un cimitir, dar nu cu un cimitir din 1974, nici cu un cimitir din 1968, nici cu un cimitir din 1975, ci cu un cimitir din anul 2666, un cimitir uitat sub o pleoapă moartă sau nenăscută, cu lichidul apos lipsit de pasiune al unui ochi care vrînd să uite ceva a sfîrșit prin a uita tot” (Amuleta, p.63).

Despre roman am scris cîteva cuvinte aici .

(SDMPV, voi continua și poimîine...)