,

Emil Cioran Quotes

Quotes tagged as "emil-cioran" Showing 1-30 of 43
Emil M. Cioran
“Sînt unii oameni atît de prosti, ca de le-ar aparea vreo idee la suprafata creierului ea s-ar sinucide din groaza de singuratate.”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.”
Emil cioran

Emil M. Cioran
“Cînd esti iubit, suferi mai mult decît cînd nu esti. Parasit, te mîngîi prin orgoliu; dar ce consolare mai poti nascoci în fata unei inimi ce ti se deschide?”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“De ce un singuratic simte mai mult? Fiindca singuratatea-i suferinta.”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“If just once you were depressed for no reason, you have been so all your life without knowing it.
Becoming: an agony without an ending.The older I grow, the less I enjoy performing my little Hamlet. The desire to die was my one and only concern; to it I have sacrificed everything, even death. If History had a goal, how lamentable would be the fate of those of us who have accomplished nothing!
On the frontiers of the self: ‘What I have suffered, what I am suffering, no one will ever know, not even I’. Events - tumours of time.
Man secretes disaster.
The secret of my adaptation to life? - I’ve changed despairs the way I’ve changed shirts. Each day is a Rubicon in which I aspire to be drowned.”
Emil Cioran

Emil M. Cioran
“Dragostea fiind o întîlnire dureroasa si paradoxala a fericirii cu disperarea, el e prea neîncapator excesului ei inuman. De aceea, de
cîte ori te trezesti din iubire, pare ca ti-a putrezit timpul prin nu mai stiu ce inima.”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“Din tot ce-ai fost, nu mai ramîne decît o adiere patetica.”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“This is how I recognize an authentic poet: by frequenting him, living a long time in the intimacy of his work, something changes in myself, not so much my inclinations or my tastes as my very blood, as if a subtle disease had been injected to alter its course, its density and nature. To live around a true poet is to feel your blood run thin, to dream a paradise of anemia, and to hear, in your veins, the rustle of tears.”
emil cioran, A Short History of Decay

Emil M. Cioran
“Numai dupa ce ai suferit pentru toate lucrurile ai dreptul sa-ti bati joc de ele. Cum o sa calci în picioare ce n-a fost chin?”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“Un singur lucru dureros exista în tristete: imposibilitatea de a fi superficial.”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“Zîmbete dureroase care sting soarele...”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“...Si atunci regreti de-a nu fi cunoscut mai multe iluzii pentru a te legana în amarul absentei lor.”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“Un zîmbet inepuizabil, pe spatiul unei lacrimi...”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“Cine sa te vindece de tine? O tînara fata? Dar cine-i darnic pîna la jertfa, ca sa-ti preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis si nefericire, sa se-ncumete la o povara ce n-o presimte?”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“În tristete, totul are doua fete. Nu poti fi nici în iad si nici în rai, nici în viata si nici în moarte, nici fericit si nici nefericit.
Un plîns fara lacrimi, un echivoc fara sfîrsit. Caci nu te izgoneste ea în aceeasi masura din aceasta lume, ca si din cealalta?
Esti trist de totdeauna, nu de acum. Si acest totdeauna e toata lumea înainte de nasterea ta. Nu-i tristetea amintirea vremii în care n-am fost?”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“De s-ar înfuria marile, sa-si sparga valurile de inima omeneasca!”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“De ce în umbra lor infinitul ne pare aproape? Fiindca în preajma femeii nu mai exista timp.”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“Cînd ai cunoscut amaraciunile si dulceata lor, îti pare rau ca n-ai decît o inima de sfarîmat.”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“قال لي أحد المرضى: "ما الجدوى من آلامي؟ لست شاعرا حتى استثمرها أو أفتخر بها.”
Emil Cioran, لو كان آدم سعيدًا

Emil M. Cioran
“umiremo srazmerno broju rechi koje razbacujemo svuda oko sebe.oni koji govore nemaju tajni. a svi govorimo. izdajemo se, krchmimo dushu; svako se, kao dzhelat neizrecivog, upinje da unishti sve tajne, pochev od sopstvenih.”
Emil Cioran, A Short History of Decay

Emil M. Cioran
“Tot ce nu-i fericire este un minus de iubire.”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“što nam ljudi više okreću leđa, više rade na našem usavršavanju:
napuštajući nas, oni nas spasavaju. ”
Emil Cioran

Emil M. Cioran
“Micsorarea luciditatii este un semn de vitalitate a dragostei.”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“De ce un nebun vede mai mult? Fiindca nebunia-i suferinta.”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Emil M. Cioran
“Ce importanta ar avea însa sa stim pe cine a pierdut, cînd stim prea bine ce a pierdut si unde duce aceasta pierdere.”
Emil Cioran, Cartea amăgirilor

Teodor Burnar
“Cioran gresea. Singuratatea nu te invata ca esti singurul, ci cel mai singur.”
Teodor Burnar, Viata mea

Emil M. Cioran
“I was alone in that cemetery overlooking the village when a pregnant woman
came in. I left at once, in order not to look at this corpse-bearer at close range,
nor to ruminate upon the contrast between an aggressive womb and the timeworn
tombs—between a false promise and the end of all promises.”
Emil Cioran

Emil M. Cioran
“S'insurger contre l'hérédité c'est s'insurger contre des milliards d'années, contre la première cellule.”
Emil Cioran

Emil M. Cioran
“Es el miedo a la muerte lo que motiva a los incondicionales de la eternidad: en efecto, la única ventaja real de la experiencia de lo eterno es que nos hace olvidar la muerte. Pero, ¿qué sucede cuando la contemplación se acaba?”
Emil Cioran, Emil Cioran

Emil M. Cioran
“Word - that invisible dagger.”
Emil Cioran

« previous 1