Campionatul Mondial de Fotbal 2006
Campionatul Mondial de Fotbal 2006 | |
FIFA Fußball-Weltmeisterschaft Deutschland 2006 | |
Die Welt zu Gast bei Freunden (Un timp pentru a face prieteni) | |
Detalii | |
---|---|
Țara gazdă | Germania |
Perioada | 9 iunie-9 iulie 2006 |
Echipe | 32 (din 6 confederații) |
Stadioane | 12 (în 12 orașe gazdă) |
Poziții finale | |
Campioană | Italia (Al 4-lea titlu) |
Locul doi | Franța |
Locul trei | Germania |
Locul patru | Portugalia |
Statistici | |
Meciuri jucate | 64 |
Goluri marcate | 147 (2.3 per meci) |
Asistență | 3.359.439 (52.491 pe meci) |
Golgheter(i) | Miroslav Klose (5 goluri) |
Cel mai bun jucător | Zinedine Zidane |
Cel mai bun tânăr jucător | Lukas Podolski |
Cel mai bun portar | Gianluigi Buffon |
← 2002 2010 → |
Campionatul Mondial (sau Cupa Mondială) de Fotbal FIFA 2006 a fost cea de-a 18-a ediție a Campionatului Mondial de Fotbal, principala competiție fotbalistică internațională. Turneul a debutat pe 9 iunie 2006 și s-a sfârșit pe 9 iulie 2006, cu victoria Italiei. În iunie 2000, Germania a câștigat dreptul de a găzdui cel mai important eveniment fotbalistic pentru a doua oară (prima dată a fost în anul 1974), fiind singura echipă calificată la turneul final din oficiu. Pentru prima dată în istoria campionatelor mondiale de fotbal, campioana turneului anterior (în cazul de față Brazilia) a trebuit să joace meciuri de calificare pentru a accede la turneul final. Treizeci și două de țări participă la Campionatul Mondial din 2006, a cărei finală este programată pentru 9 iulie.
Selectarea gazdei
[modificare | modificare sursă]Concursul de alegere a gazdei ediției din 2006 a avut loc în iulie 2000 în Zürich, Elveția. La concurs și-au înaintat candidaturile 4 țări, după ce Brazilia s-a retras din concurs cu trei zile înainte ca acesta să aibă loc: Germania, Africa de Sud, Anglia și Maroc.[1] Au avut loc trei runde de votare, în fiecare rundă fiind eliminată țara cu cele mai puține voturi acumulate. Primele două runde au avut loc pe 6 iulie 2000, iar runda finală pe 7 iulie 2000, Germania câștigând în fața Africii de Sud.
Rezultatele votingului[2] | |||
---|---|---|---|
Țara | Runda 1 | Runda 2 | Runda 3 |
Germania | 10 | 11 | 12 |
Africa de Sud | 6 | 11 | 11 |
Anglia | 5 | 2 | – |
Maroc | 3 | – | – |
Decizia de a atribui Germaniei dreptul de a organiza campionatul a atras numeroase controverse, fiind marcată de un scandal de mituire. La votarea finală din 6 iulie 2000, decizia favorabilă Germaniei a fost luată la limită cu 12:11, în defavoarea Africii de Sud, și a fost posibilă prin abținerea de la vot a reprezentantului Oceaniei Charles Dempsey, care avea mandat de la federația sa să dea votul Africii de Sud. El a invocat abținerea prin ”intoleranță față de presiune”.[3] Este cunoscută existența unui fax de "mituire" (în germană Bestechungsfax) din 5 iulie 2000 al magazinului satiric german Titanic, adresat reprezentanților votanți ai FIFA, care oferea cadouri contra unui vot pro-Germania. Dacă Dempsey ar fi votat cum a fost instructat inițial, rezultatul votingului ar fi fost 12–12, iar președintele FIFA Sepp Blatter, care favoriza candidatura Africii de Sud,[4] urma să decidă soarta votingului.[5]
Atribuirea prin rotație
[modificare | modificare sursă]După ce alegerea a fost făcută, organismul care controlează fotbalul mondial, FIFA, și-a afirmat public intenția de a alege țara organizatoare pentru campionatele viitoare prin rotație, între confederațiile sale integrante. Din aceste considerente, gazda următorului campionat a fost aleasă din țările CAF: Africa de Sud va organiza jocurile Campionatului Mondial de Fotbal 2010. Turneul din 2014 va avea loc în Brazilia.
Evenimentul a adus Germaniei două milioane de turiști și a creat 500.000 de locuri de muncă[6].
În avanpremiera turneului Campionatului Mondial, FIFA a organizat în Germania Cupa Confederațiilor FIFA 2005, turneu câștigat de Brazilia.
În urma rezultatelor obținut în calificări, cele 32 de țări calificate sunt: Germania (din oficiu ca țară gazdă), Argentina, Brazilia, Paraguay, Ecuador, Mexic, Statele Unite ale Americii, Trinidad-Tobago, Costa Rica, Portugalia, Spania, Anglia, Franța, Italia, Elveția, Suedia, Republica Cehă, Ucraina, Serbia și Muntenegru, Țările de Jos, Croația, Polonia, Togo, Ghana, Angola, Coasta de Fildeș, Tunisia, Japonia, Arabia Saudită, Iran, Coreea de Sud și Australia.
Este pentru prima dată în istoria Campionatului Mondial când CONCACAF trimite patru reprezentative la turneul final (SUA, Mexic, Costa Rica și Trinidad-Tobago), același număr ca America de Sud și Asia. Totodată, nici o țară românofonă nu a reușit să se califice la turneul final: România s-a clasat pe locul 3 în grupa sa de calificare, în spatele Țărilor de Jos și Republicii Cehe, în timp ce Republica Moldova a terminat pe ultimul loc în grupa sa de calificare.
Pronosticuri
[modificare | modificare sursă]Naționala de fotbal a Braziliei a fost una dintre marile favorite la câștigarea trofeului mondial, alături de selecționatele Argentinei, Angliei și Italiei. În ciuda faptului că a obținut rezultate bune la ultimele turnee finale, Germania nu este favorită la câștigarea campionatului. Potrivit unei cercetări sociologice, la sfârșitul lui februarie 2006 doar 9% dintre germani creditau naționala lor cu șanse la câștigarea campionatului. Un sondaj asemănător publicat pe 16 martie 2006 estima acest procentaj la doar 3% din populația Germaniei. Lipsa de încredere a fost augmentată de înfrângerea cu 4 la 1 suferită de Germania într-un amical contra selecționatei italiene.
La rândul său, săptămânalul german Stern a publicat rezultatele unui sondaj realizat de institutul Forsa pe un eșantion de 1000 de persoane, rezultate care arătau că la acea dată 17% dintre germani nu creditau Germania nici măcar cu șanse de a depăși faza grupelor, în ciuda faptului că grupa echipei gazdă era considerată una „modestă”. Totuși, populația germană continua să-și afirme sprijinul pentru tehnicianul echipei, Jürgen Klinsmann; potrivit aceluiași sondaj, 66% din cei chestionați susțin eforturile tehnicianul german, în ciuda faptului că echipa a pierdut meciul de pregătire contra selecționatei Statelor Unite din 22 martie de la Dortmund, unul dintre orașele-amfitrion gazdă ale campionatului mondial.
Scepticismul populației se reflectă în jucătorii germani. Cel mai cunoscut jucător și totodată căpitanul echipei, Michael Ballack, a afirmat într-un interviu pentru revista germană „Sport-Bild” din 9 mai că nu ar fi o surpriză ca Germania să fie eliminată încă din faza grupelor, echipa fiind tânără și neexperimentată.
Fostul jucător argentinian Diego Maradona a declarat la 4 aprilie 2006 că vede Brazilia ca principală favorită pentru câștigarea trofeului, dar nu a menționat Argentina printre favorite.[7] Cuvintele sale au fost:
Dacă nu va fi Brazilia, atunci Anglia, Germania sau Italia, care sunt mult mai în formă. |
Întrebat care este favorita sa la câștigarea acestor mondiale, Pelé, a preferat să nu nominalizeze o echipă, argumentând că s-a înșelat de fiecare dată când s-a pronunțat pentru o anumită selecționată: în 1994, a zis că va fi Columbia; în 1998, declara că Spania e cea mai bună echipă și că Brazilia are probleme în apărare; iar în 2002, în urma comportamentului Braziliei din calificări, a desemnat Anglia, Portugalia, Suedia și Argentina printre preferatele sale. Totuși, cu mai puțin de o lună înainte de începerea turneului final, fostul fotbalist a recunoscut că nu crede în victoria naționalei braziliene. Pentru Pelé, favoriții pierd întodeauna.
Brazilienii așteaptă de la selecționata lor națională un nou titlu. Potrivit unei anchete sociologice publicate pe 25 mai de Institutul CNT/Sensus, 79,8% dintre brazilieni cred că echipa lor va cuceri al șaselea titlu mondial.
Cu puțin timp înainte de începerea turneului, Italia a fost zguduită de un uriaș scandal de corupție în campionatul intern, care l-a avut în centrul său pe fostul director general al clubului de fotbal Juventus, Luciano Moggi. Pe firul scandalului, investigațiile au condus la tehnicianul italian Marcello Lippi, suspectat că ar fi favorizat selecția jucătorilor juventini în „primul 11” al Italiei, la indicațiile lui Moggi.[8] După o săptămână de presiuni media intense, Lippi a fost confirmat pentru Campionatul Mondial de către Federația Italiană de Fotbal.[9]
Calificarea
[modificare | modificare sursă]Începând cu ediția din 2006, FIFA a schimbat regulile de calificare astfel că selecționata campioană mondială en titre trebuie să joace meciuri de calificare pentru a se califica în stagiunile finale; doar țării gazdă îi este asigurată participarea fără meciuri de calificare. Se așteaptă ca acest aranjament să continue la viitoarele ediții.
Următoarele echipe, afișate după regiune, s-au calificat pentru stagiunile finale. Numărul din paranteze reprezintă clasarea țării pentru competiție. Valuarea sa a fost decisă folosindu-se următoarele două criterii:
- Evoluțiile echipei la cele mai recente două Campionate Mondiale (1998 și 2002)
- Clasarea lor în Clasamentul FIFA pe națiuni în ultimii ani (2003-2006)[10]
Aceste clasări au fost relevante doar pentru selecționarea primelor opt echipe și alocarea lor în fiecare grupă. Celelalte națiuni au fost trase la sorți conform factorilor geografici. Faptul că Serbia și Muntenegru a fost privită drept a paisprezecea clasificată UEFA și astfel a fost plasată într-o urnă distinctă s-a datorat pur și simplu rangurilor FIFA în noiembrie 2005.
Echipe participante | |||||
---|---|---|---|---|---|
|
|
Locații
[modificare | modificare sursă]12 orașe au fost alese pentru a găzdui Campionatul Mondial. Capacitățile stadioanelor afișate reprezintă numărul de scaune. În timpul Campionatului Mondial, unele dintre stadioane vor fi cunoscute oficial sub nume diferite, pentru că FIFA interzice citarea sponsorilor în numele stadionului dacă acesta nu este și unul dintre sponsorii oficiali ai FIFA.[11] De exemplu, Allianz Arena va fi cunoscută pe parcursul competiției sub numele de „Stadionul Campionatului Mondial de Fotbal München” (sau în germană „FIFA WM-Stadion München”).[11] Unele dintre stadioane au fost adăugate având capacitate inferioară pentru Cupa Mondială, cum regulamentul FIFA interzice spațiul pentru stat în picioare. Dintre cele 12 stadioane care găzduiesc competiția, doar Zentralstadion din Leipzig se află în fosta Republică Democrată Germania (Germania de Est).
|
Arbitri
[modificare | modificare sursă]
|
|
Minge
[modificare | modificare sursă]Mingea folosită la Campionatul Mondial din 2006 a fost Teamgeist™ ("spirit de echipă"), minge folosită, chiar dacă cu culori diferite de mai multe echipe, și produsă de marca germană Adidas, ce a produs mingiile pentru Campionatele Mondiale începând cu anul 1974 (întroducerea celebrului Telstar). Balonul este aproape impermeabil, în acest fel nu shimbă în aproape deloc propriile prestații. Fiecare din echipele calificate la Campionaul Mondial au fost premiate cu 40 de mingi pentru antrenamente.
-
Mingea finalei de pe 9 iulie
Loturi
[modificare | modificare sursă]- Pentru mai multe detalii, vedeți Loturile pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2006.
Asociațiile naționale au fost nevoite să prezinte echipa fiecăreia de câte douăzeci și trei de jucători până la data de 15 mai 2006. Dintre acești douăzeci și trei, trei jucători trebuiau să fie portari. În cazul accidentării sau a altor incapacități, un jucător putea fi înlocuit din lista oficială la maxim 24 de ore înainte de disputarea primului meci.[12]
Grupele
[modificare | modificare sursă]Tragerea la sorți
[modificare | modificare sursă]Echipele trase la sorți pentru ediția 2006 au fost anunțate pe 5 decembrie 2005. Primele opt echipe de top au fost adăugate în urna A. Urna B a fost compusă din echipele rămase din America de Sud, Africa și Oceania; Urna C a fost compusă din opt din cele nouă echipe europene rămase, excluzând Serbia și Muntenegru. Urna D – echipele rămase din regiunea CONCACAF și Asia. Serbia și Muntenegru a fost clasată într-o urnă specială. S-a procedat astfel pentru ca nici o grupă să nu conțină trei echipe europene. În urna specială, Serbia și Muntenegru (bila albă) a fost extrasă întâi, iar mai apoi grupa în care avea să evolueze (bila neagră) dintre cele trei națiuni non-europene deja adăugate, Argentina, Brazilia și Mexic.
S-a decis înainte de tragerea la sorți ca țara gazdă, Germania să fie plasată în Grupa A, asigurându-i-se astfel meciurile de deschidere în avans. De asemenea, FIFA a anunțat în avans că Brazilia (campionii en-titre) vor fi alocați Grupei F.
Urna A | Urna B | Urna C | Urna D | Urna specială |
---|---|---|---|---|
Argentina |
Angola |
Croația |
Costa Rica |
Pe 9 decembrie 2005 tragerea la sorți a avut loc, determinându-se totodată și ordinea meciurilor. După ce tragerea la sorți s-a încheiat, mulți comentatori de fotbal au remarcat faptul că grupele C și E păreau a fi grupe ale morții în această ediție.[13][14][15]
Sistem de punctare
[modificare | modificare sursă]Prima fază se desfășoară după sistemul unei ligi de fotbal, fiecare echipă jucând câte un meci cu fiecare dintre celelalte echipe din grupa sa. Echipa primește trei puncte pentru o victorie, un punct pentru o remiză și, respectiv, nici un punct pentru înfrângere.
Clasarea fiecărei echipe din fiecare grupă este determinată după cum urmează, în ordinea priorității:
- Cel mai mare număr de puncte obținute în toate cele trei meciuri din grupă;
- Diferența de goluri realizată de fiecare echipă în toate meciurile din grupă;
- Cel mai mare număr de goluri marcate în cele trei meciuri din grupă.
- Dacă două echipe nu pot fi departajate prin criteriile 1-3:
- Are prioritate echipa care a câștigat meciul direct dintre cele două echipe;
- Dacă trei echipe nu pot fi departajate prin criteriile 1-3, atunci sunt introduse câteva criterii secundare, după cum urmează:
- Cel mai mare număr de puncte obținute în meciurile din grupă între cele trei echipe aflate la egalitate;
- Diferența de goluri rezultată din meciurile din grupă între cele trei echipe aflate la egalitate;
- Cel mai mare număr de goluri marcate în meciurile din grupă dintre cele trei echipe aflate la egalitate;
- Dacă două echipe nu pot fi departajate prin criteriile 1-3:
- Comitetul Organizatoric al Campionatului Mondial realizează o tragere la sorți pentru a determina echipele care promovează în faza următoare a competiției
Echipele clasate pe primele două locuri din fiecare grupă se califică în faza următoare.
Aceste criterii de departajare sunt corecte, dar consitutie o versiune modificată a unor reguli anterioare. Chiar și după începerea turneului, siturile web ale FIFA și UEFA afișau variantele vechi ale regulilor de departajare, provocând confuzie printre cei care doreau să afle criteriile corecte.
Faza grupelor
[modificare | modificare sursă]În următoarele tabele:
- Pct = Număr de puncte acumulate
- Mec = Meciuri disputate
- V = Meciuri câștigate
- E = Meciuri terminate la egalitate
- Î = Meciuri pierdute (înfrângeri)
- GM = Goluri marcate
- GP = Goluri primite
- Ad = Adevăr (diferența de goluri: GD−GP)
Pentru detalii suplimentare despre scenariile de calificare, vedeți articolul principal al fiecărei grupe.
Grupa A
[modificare | modificare sursă]Echipa | Pct | Mec | V | E | Î | GM | GP | Ad |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Germania | 9 | 3 | 3 | 0 | 0 | 8 | 2 | +6 |
Ecuador | 6 | 3 | 2 | 0 | 1 | 5 | 3 | +2 |
Polonia | 3 | 3 | 1 | 0 | 2 | 2 | 4 | −2 |
Costa Rica | 0 | 3 | 0 | 0 | 3 | 3 | 9 | −6 |
Toate orele sunt locale (UTC+2)
Germania | 4–2 | Costa Rica |
---|---|---|
Lahm 6' Klose 17', 61' Frings 87' |
(Raport) | Wanchope 12', 73' |
Public: 64 950
Arbitru: Elizondo (Argentina)
Polonia | 0–2 | Ecuador |
---|---|---|
(Raport) | C. Tenorio 24' Delgado 80' |
Public: 52 000
Arbitru: Kamikawa (Japonia)
Germania | 1–0 | Polonia |
---|---|---|
Neuville 91+' | (Raport) |
Public: 65 000
Arbitru: Medina (Spania)
Ecuador | 3–0 | Costa Rica |
---|---|---|
C. Tenorio 8' Delgado 54' Kaviedes 92+' |
(Raport) |
Public: 50 000
Arbitru: Codjia (Benin)
Ecuador | 0–3 | Germania |
---|---|---|
(Raport) | Klose 4', 44' Podolski 57' |
Public: 72 000
Arbitru: Ivanov (Rusia)
Costa Rica | 1–2 | Polonia |
---|---|---|
Gómez 25' |
(Raport) | Bosacki 33', 65' |
Public: 43 000
Arbitru: Maidin (Singapore)
Grupa B
[modificare | modificare sursă]Echipa | Pct | Mec | V | E | Î | GM | GP | Ad |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Anglia | 7 | 3 | 2 | 1 | 0 | 5 | 2 | +3 |
Suedia | 5 | 3 | 1 | 2 | 0 | 3 | 2 | +1 |
Paraguay | 3 | 3 | 1 | 0 | 2 | 2 | 2 | 0 |
Trinidad și Tobago | 1 | 3 | 0 | 1 | 2 | 0 | 4 | − |
Toate orele sunt locale (UTC+2)
Anglia | 1–0 | Paraguay |
---|---|---|
Gamarra 3' (AG) | (Raport) |
Public: 48 000
Arbitru: Rodríguez (Mexic)
Trinidad și Tobago | 0–0 | Suedia |
---|---|---|
(Raport) |
Public: 62 959
Arbitru: Maidin (Singapore)
Anglia | 2–0 | Trinidad și Tobago |
---|---|---|
Crouch 83' Gerrard 91+' |
(Raport) |
Public: 41 000
Arbitru: Kamikawa (Japonia)
Suedia | 1–0 | Paraguay |
---|---|---|
Ljungberg 89' | (Raport) |
Public: 72 000
Arbitru: Micheľ (Slovacia)
Suedia | 2–2 | Anglia |
---|---|---|
Allbäck 51' Larsson 90' |
(Raport) | J. Cole 34' Gerrard 85' |
Public: 45 000
Arbitru: Busacca (Elveția)
Paraguay | 2–0 | Trinidad și Tobago |
---|---|---|
Sancho 25' (AG) Cuevas 86' |
(Raport) |
Public: 46 000
Arbitru: Rosetti (Italia)
Grupa C
[modificare | modificare sursă]Echipa | Pct | Mec | V | E | Î | GM | GP | Ad |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Argentina | 7 | 3 | 2 | 1 | 0 | 8 | 1 | +7 |
Țările de Jos | 7 | 3 | 2 | 1 | 0 | 3 | 1 | +2 |
Coasta de Fildeș | 3 | 3 | 1 | 0 | 2 | 5 | 6 | −1 |
Serbia și Muntenegru | 0 | 3 | 0 | 0 | 3 | 2 | 10 | −8 |
Toate orele sunt locale (UTC+2)
Argentina | 2–1 | Coasta de Fildeș |
---|---|---|
Crespo 24' Saviola 38' |
(Raport) | Drogba 82' |
Public: 49 480
Arbitru: De Bleeckere (Belgia)
Serbia și Muntenegru | 0–1 | Țările de Jos |
---|---|---|
(Raport) | Robben 18' |
Public: 37 216
Arbitru: Merk (Germania)
Argentina | 6–0 | Serbia și Muntenegru |
---|---|---|
Maxi Rodríguez 6', 41' Cambiasso 31' Crespo 78' Tévez 84' Messi 88' |
(Raport) |
Public: 52 000
Arbitru: Rosetti (Italia)
Țările de Jos | 2–1 | Coasta de Fildeș |
---|---|---|
van Persie 23' van Nistelrooy 27' |
(Raport) | B. Koné 39' |
Public: 52 000
Arbitru: Ruiz (Columbia)
Țările de Jos | 0–0 | Argentina |
---|---|---|
(Raport) |
Public: 48 000
Arbitru Cantalejo (Spania)
Coasta de Fildeș | 3–2 | Serbia și Muntenegru |
---|---|---|
Dindane 37'(pen), 67' Kalou 86'(pen) |
(Raport) | Žigić 10' Ilić 20' |
Public: 66 000
Arbitru: Rodríguez (Mexic)
Grupa D
[modificare | modificare sursă]Echipa | Pct | Mec | V | E | Î | GM | GP | Ad |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Portugalia | 9 | 3 | 3 | 0 | 0 | 5 | 1 | +4 |
Mexic | 4 | 3 | 1 | 1 | 1 | 4 | 3 | +1 |
Angola | 2 | 3 | 0 | 2 | 1 | 1 | 2 | −1 |
Iran | 1 | 3 | 0 | 1 | 2 | 2 | 6 | −4 |
Toate orele sunt locale (UTC+2)
Mexic | 3–1 | Iran |
---|---|---|
Bravo 28', 76' Zinha 79' |
(Raport) | Golmohammadi 36' |
Public: 41 000
Arbitru: Rosetti (Italia)
Angola | 0–1 | Portugalia |
---|---|---|
(Raport) | Pauleta 4' |
Public: 45 000
Arbitru: Larrionda (Uruguay)
Mexic | 0–0 | Angola |
---|---|---|
(Raport) |
Public: 43 000
Arbitru: Maidin (Singapore)
Portugalia | 2–0 | Iran |
---|---|---|
Deco 63' Ronaldo 80' pen |
(Raport) |
Public: 48 000
Arbitru: Poulat (Franța)
Portugalia | 2–1 | Mexic |
---|---|---|
Maniche 6' Simão 24' (pen) |
(Raport) | Fonseca 29' |
Public: 52 000
Arbitru: Micheľ (Slovacia)
Iran | 1–1 | Angola |
---|---|---|
Bakhtiarizadeh 75' | (Raport) | Flávio 60' |
Public: 38 000
Arbitru: Shield (Australia)
Grupa E
[modificare | modificare sursă]Echipa | Pct | Mec | V | E | Î | GM | GP | Ad |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Italia | 7 | 3 | 2 | 1 | 0 | 5 | 1 | +4 |
Ghana | 6 | 3 | 2 | 0 | 1 | 4 | 3 | +1 |
Cehia | 3 | 3 | 1 | 0 | 2 | 3 | 4 | −1 |
Statele Unite | 1 | 3 | 0 | 1 | 2 | 2 | 6 | −4 |
Toate orele sunt locale (UTC+2)
SUA | 0–3 | Republica Cehă |
---|---|---|
(Raport) | Koller 5' Rosický 36', 76' |
Public: 52 000
Arbitru: Amarilla (Paraguay)
Italia | 2–0 | Ghana |
---|---|---|
Pirlo 40' Iaquinta 83' |
(Raport) |
Public: 43 000
Arbitru: Simon (Brazilia)
Republica Cehă | 0–2 | Ghana |
---|---|---|
(Raport) | Gyan 2' Muntari 82' |
Public: 45 000
Arbitru: Elizondo (Argentina)
Italia | 1–1 | SUA |
---|---|---|
Gilardino 22' | (Raport) | Zaccardo 27' (AG) |
Public: 46 000
Arbitru: Larrionda (Uruguay)
Republica Cehă | 0–2 | Italia |
---|---|---|
(Raport) | Materazzi 26' Inzaghi 87' |
Public: 50 000
Arbitru: Archundia (Mexic)
Ghana | 2–1 | SUA |
---|---|---|
Dramani 22' Appiah 47+' (pen) |
(Raport) | Dempsey 43' |
Public: 41 000
Arbitru: Merk (Germania)
Grupa F
[modificare | modificare sursă]Echipa | Pct | Mec | V | E | Î | GM | GP | Ad |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Brazilia | 9 | 3 | 3 | 0 | 0 | 7 | 1 | +6 |
Australia | 4 | 3 | 1 | 1 | 1 | 5 | 5 | 0 |
Croația | 2 | 3 | 0 | 2 | 1 | 2 | 3 | −1 |
Japonia | 1 | 3 | 0 | 1 | 2 | 2 | 7 | −5 |
Toate orele sunt locale (UTC+2)
Australia | 3–1 | Japonia |
---|---|---|
Cahill 84', 89' Aloisi 92+' |
(Raport) | Nakamura 26' |
Public: 46 000
Arbitru: Abd El Fatah (Egipt)
Brazilia | 1–0 | Croația |
---|---|---|
Kaká 44' | (Raport) |
Public: 72 000
Arbitru: Archundia (Mexic)
Croația | 0–0 | Japonia |
---|---|---|
(Raport) |
Public: 41 000
Arbitru: de Bleeckere (Belgia)
Brazilia | 2–0 | Australia |
---|---|---|
Adriano 49' Fred 90' |
(Raport) |
Public: 66 000
Arbitru: Merk (Germania)
Japonia | 1–4 | Brazilia |
---|---|---|
Tamada 34' | (Raport) | Ronaldo 46+', 81' Juninho 53' Gilberto 59' |
Public: 65 000
Arbitru: Poulat (Franța)
Croația | 2–2 | Australia |
---|---|---|
Srna 2' Kovač 57' |
(Raport) | Moore 38' (pen) Kewell 79' |
Public: 52 000
Arbitru: Poll (Anglia)
Grupa G
[modificare | modificare sursă]Echipa | Pct | Mec | V | E | Î | GM | GP | Ad |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Elveția | 7 | 3 | 2 | 1 | 0 | 4 | 0 | +4 |
Franța | 5 | 3 | 1 | 2 | 0 | 3 | 1 | +2 |
Coreea de Sud | 4 | 3 | 1 | 1 | 1 | 3 | 4 | -1 |
Togo | 0 | 3 | 0 | 0 | 3 | 1 | 6 | -5 |
Toate orele sunt locale (UTC+2)
Coreea de Sud | 2–1 | Togo |
---|---|---|
Lee Chun-Soo 54' Ahn Jung-Hwan 72' |
(Raport) | Kader 31' |
Public: 48 000
Arbitru: Poll (Anglia)
Franța | 0–0 | Elveția |
---|---|---|
(Raport) |
Public: 52 000
Arbitru: Ivanov (Rusia)
Franța | 1–1 | Coreea de Sud |
---|---|---|
Henry 9' | (Raport) | Park Ji-Sung 81' |
Public: 43 000
Arbitru: Archundia (Mexic)
Togo | 0–2 | Elveția |
---|---|---|
(Raport) | Frei 16' Barnetta 88' |
Public: 65 000
Arbitru: Amarilla (Paraguay)
Elveția | 2–0 | Coreea de Sud |
---|---|---|
Senderos 23' Frei 77' |
(Raport) |
Public: 43 000
Arbitru: Elizondo (Argentina)
Togo | 0–2 | Franța |
---|---|---|
(Raport) | Vieira 55' Henry 61' |
Public: 45 000
Arbitru: Larrionda (Uruguay)
Grupa H
[modificare | modificare sursă]Echipa | Pct | Mec | V | E | Î | GM | GP | Ad |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Spania | 9 | 3 | 3 | 0 | 0 | 8 | 1 | +7 |
Ucraina | 6 | 3 | 2 | 0 | 1 | 5 | 4 | +1 |
Tunisia | 1 | 3 | 0 | 1 | 2 | 3 | 6 | −3 |
Arabia Saudită | 1 | 3 | 0 | 1 | 2 | 2 | 7 | −5 |
Toate orele sunt locale (UTC+2)
Spania | 4–0 | Ucraina |
---|---|---|
Alonso 13' Villa 17', 48' pen Torres 81' |
(Raport) |
Public: 43 000
Arbitru: Busacca (Elveția)
Tunisia | 2–2 | Arabia Saudită |
---|---|---|
Jaziri 23' Jaïdi 90+2' |
(Raport) | Al Qahtani 57' Al Jaber 84' |
Public: 66 000
Arbitru: Shield (Australia)
Arabia Saudită | 0–4 | Ucraina |
---|---|---|
(Raport) | Rusol 4' Rebrov 36' Shevchenko 46' Kalynychenko 84' |
Public: 50 000
Arbitru: Poll (Anglia)
Spania | 3–1 | Tunisia |
---|---|---|
Raúl 71' Torres 76', 90' pen |
(Raport) | Mnari 8' |
Public: 52 000
Arbitru: Simon (Brazilia)
Arabia Saudită | 0–1 | Spania |
---|---|---|
(Raport) | Juanito 36' |
Public: 46 000
Referee: Codjia (Benin)
Ucraina | 1–0 | Tunisia |
---|---|---|
Shevchenko 70' (pen) | (Raport) |
Public: 72 000
Arbitru: Amarilla (Paraguay)
Faza eliminatorie
[modificare | modificare sursă]- Informații suplimentare: Faza eliminatorie a Campionatului Mondial de Fotbal 2006
Din "Faza grupelor" pozițiile câștigătorului (1º) și locului II (2º) în fiecare grupă avansează în optimi. Inițial, toate cele patru echipe din fiecare grupă au șanse egale la ambele poziții care merg mai departe, dar pe măsură ce competiția continuă, rezultatele pozitive cumulate vor elimina unele echipe și vor garanta altora un loc în runda următoare. Când mai există doar trei sau mai puține echipe cu o șansă de a ocupa un anumit loc în clasament acestea sunt afișate în coloana optimilor. Dacă o poziție în coloana optimilor este goală, toate cele patru echipe încă mai au șanse de a se califica în acea postură.
Optimi de finală | Sferturi de finală | Semifinale | Finală | |||||||||||
24 – 27 iunie 2006 | 30 – 1 iulie 2006 | 4 și 5 iulie 2006 | 9 iulie 2006 | |||||||||||
Germania | 2 | |||||||||||||
Suedia | 0 | |||||||||||||
Germania | 4 | |||||||||||||
Argentina | 2 | |||||||||||||
Argentina | 2 | |||||||||||||
Mexic | 1 | |||||||||||||
Germania | 0 | |||||||||||||
Italia | 2 | |||||||||||||
Italia | 1 | |||||||||||||
Australia | 0 | |||||||||||||
Italia | 3 | |||||||||||||
Ucraina | 0 | |||||||||||||
Elveția | 0 (0) | |||||||||||||
Ucraina | 0 (3) | |||||||||||||
Italia | 1 (5) | |||||||||||||
Franța | 1 (3) | |||||||||||||
Anglia | 1 | |||||||||||||
Ecuador | 0 | |||||||||||||
Anglia | 0 (1) | |||||||||||||
Portugalia | 0 (3) | |||||||||||||
Portugalia | 1 | |||||||||||||
Țările de Jos | 0 | |||||||||||||
Portugalia | 0 | |||||||||||||
Franța | 1 | |||||||||||||
Brazilia | 3 | |||||||||||||
Ghana | 0 | |||||||||||||
Brazilia | 0 | |||||||||||||
Franța | 1 | |||||||||||||
Spania | 1 | |||||||||||||
Franța | 3 | |||||||||||||
Optimi de finală
[modificare | modificare sursă]Toate orele sunt locale (UTC+2)
Germania | 2–0 | Suedia |
---|---|---|
Podolski 4', 12' | (Raport) |
Public: 66 000
Arbitru: Simon (Brazilia)
Argentina | 2–1 (ET) | Mexic |
---|---|---|
Crespo 10' Rodríguez 98' |
(Raport) | Márquez 6' |
Public: 43 000
Arbitru: Busacca (Elveția)
Anglia | 1–0 | Ecuador |
---|---|---|
Beckham 60' | (Raport) |
Public: 52 000
Arbitru: De Bleeckere (Belgia)
Portugalia | 1–0 | Țările de Jos |
---|---|---|
Maniche 23' | (Raport) |
Public: 41 000
Arbitru: Ivanov (Rusia)
Italia | 1–0 | Australia |
---|---|---|
Totti 95+' (pen) | (Raport) |
Public: 46 000
Arbitru: Medina (Spania)
Elveția | 0–0 (0–3) (PEN) | Ucraina |
---|---|---|
(Raport) |
Public: 45 000
Arbitru: Archundia (Mexic)
Penaltiuri | ||||
Streller Barnetta Cabanas |
0–3 | Shevchenko Milevskiy Rebrov Gusev |
||
Brazilia | 3–0 | Ghana |
---|---|---|
Ronaldo 5' Adriano 46+' Zé Roberto 84' |
(Raport) |
Public: 65 000
Arbitru: Micheľ (Slovacia)
Spania | 1–3 | Franța |
---|---|---|
Villa 27' (pen) | (Raport) | Ribery 41' Vieira 83' Zidane 92+' |
Public: 65 000
Arbitru: Rosetti (Italia)
Sferturi de finală
[modificare | modificare sursă]Toate orele sunt locale (UTC+2)
Germania | 1–1 (4–2) (PEN) | Argentina |
---|---|---|
Klose 80' | (Raport) | Ayala 49' |
Public: 72 000
Arbitru: Micheľ (Slovacia)
Penaltiuri | ||||
Neuville Ballack Podolski Borowski |
4–2 | Cruz Ayala Rodríguez Cambiasso |
||
Italia | 3–0 | Ucraina |
---|---|---|
Zambrotta 6' Toni 59', 69' |
(Raport) |
Public: 50 000
Arbitru: De Bleeckere (Belgia)
Anglia | 0–0 (1–3) (PEN) | Portugalia |
---|---|---|
(Raport) |
Public: 52 000
Arbitru: Elizondo (Argentina)
Penaltiuri | ||||
Lampard Hargreaves Gerrard Carragher |
1–3 | Simão Viana Petit Postiga C. Ronaldo |
||
Brazilia | 0–1 | Franța |
---|---|---|
(Raport) | Henry 57' |
Public: 48 000
Arbitru: Medina (Spania)
Semifinale
[modificare | modificare sursă]Toate orele sunt locale (UTC+2)
Germania | 0–2 (ET) | Italia |
---|---|---|
(Raport) | Grosso 119' Del Piero 121+' |
Public: 65 000
Arbitru: Archundia (Mexic)
Portugalia | 0–1 | Franța |
---|---|---|
(Raport) | Zidane 33' (pen) |
Public: 66 000
Arbitru: Larrionda (Uruguay)
Finala mică
[modificare | modificare sursă]Toate orele sunt locale (UTC+2)
Germania | 3–1 | Portugalia |
---|---|---|
Schweinsteiger 56', 78' Petit 60' (AG) |
(Raport) | Gomes 88' |
Public: 52 000
Arbitru: Kamikawa (Japonia)
Finala
[modificare | modificare sursă]Toate orele sunt locale (UTC+2)
Italia | 1–1 (5–3) (PEN) | Franța |
---|---|---|
Materazzi 19' | (Raport) | Zidane 7' (pen) |
Public: 69 000
Arbitru: Elizondo (Argentina)
Penaltiuri | ||||
Pirlo Materazzi De Rossi Del Piero Grosso |
5–3 | Wiltord Trezeguet Abidal Sagnol |
||
Statistici
[modificare | modificare sursă]Golgheteri
[modificare | modificare sursă]Miroslav Klose a primit premiul Gheața de Aur, oferit de Adidas.[16] pentru cinci goluri marcate la Cupa Mondială. Acest număr de goluri este cel mai mare înregistrat de un golgheter la Cupa Mondială de la ediția din 1962 când șase jucători s-au aflat la egalitate cu patru goluri marcate fiecare. În total, s-au marcat 147 de goluri (patru dintre ele fiind autogoluri). Alte 21 de goluri au fost marcate în cadrul loviturilor de departajare, dar aceastea nu sunt contorizate.
Jucător | Selecționată | Goluri |
---|---|---|
Miroslav Klose | Germania | 5 |
Hernán Crespo | Argentina | 3 |
Thierry Henry | Franța | 3 |
Lukas Podolski | Germania | 3 |
Maxi Rodríguez | Argentina | 3 |
Ronaldo | Brazilia | 3 |
Fernando Torres | Spania | 3 |
David Villa | Spania | 3 |
All-star team
[modificare | modificare sursă]All-star team este o echipă ce constă din 23 cei mai buni jucători de la Campionatul Mondial de Fotbal 2006, selectați de Grupul de Studiu Tehnic al FIFA.[17][18]
Clasamentul echipelor
[modificare | modificare sursă]Toate cele 32 de echipe au fost clasate conform criteriilor utilizate de FIFA.[19]
Poz | Echipa | G | M | V | R | Î | GM | GP | DG | Pct. |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Finala | ||||||||||
1 | Italia | E | 7 | 5 | 2 | 0 | 12 | 2 | +10 | 17 |
2 | Franța | G | 7 | 4 | 3 | 0 | 9 | 3 | +6 | 15 |
Locurile 3 și 4 | ||||||||||
3 | Germania | A | 7 | 5 | 1 | 1 | 14 | 6 | +8 | 16 |
4 | Portugalia | D | 7 | 4 | 1 | 2 | 7 | 5 | +2 | 13 |
Eliminate în sferturi de finală | ||||||||||
5 | Brazilia | F | 5 | 4 | 0 | 1 | 10 | 2 | +8 | 12 |
6 | Argentina | C | 5 | 3 | 2 | 0 | 11 | 3 | +8 | 11 |
7 | Anglia | B | 5 | 3 | 2 | 0 | 6 | 2 | +4 | 11 |
8 | Ucraina | H | 5 | 2 | 1 | 2 | 5 | 7 | −2 | 7 |
Eliminate în optimi de finală | ||||||||||
9 | Spania | H | 4 | 3 | 0 | 1 | 9 | 4 | +5 | 9 |
10 | Elveția | G | 4 | 2 | 2 | 0 | 4 | 0 | +4 | 8 |
11 | Țările de Jos | C | 4 | 2 | 1 | 1 | 3 | 2 | +1 | 7 |
12 | Ecuador | A | 4 | 2 | 0 | 2 | 5 | 4 | +1 | 6 |
13 | Ghana | E | 4 | 2 | 0 | 2 | 4 | 6 | −2 | 6 |
14 | Suedia | B | 4 | 1 | 2 | 1 | 3 | 4 | −1 | 5 |
15 | Mexic | D | 4 | 1 | 1 | 2 | 5 | 5 | 0 | 4 |
16 | Australia | F | 4 | 1 | 1 | 2 | 5 | 6 | −1 | 4 |
Eliminate în faza grupelor | ||||||||||
17 | Coreea de Sud | G | 3 | 1 | 1 | 1 | 3 | 4 | −1 | 4 |
18 | Paraguay | B | 3 | 1 | 0 | 2 | 2 | 2 | 0 | 3 |
19 | Coasta de Fildeș | C | 3 | 1 | 0 | 2 | 5 | 6 | −1 | 3 |
20 | Cehia | E | 3 | 1 | 0 | 2 | 3 | 4 | −1 | 3 |
21 | Polonia | A | 3 | 1 | 0 | 2 | 2 | 4 | −2 | 3 |
22 | Croația | F | 3 | 0 | 2 | 1 | 2 | 3 | −1 | 2 |
23 | Angola | D | 3 | 0 | 2 | 1 | 1 | 2 | −1 | 2 |
24 | Tunisia | H | 3 | 0 | 1 | 2 | 3 | 6 | −3 | 1 |
25 | Statele Unite ale Americii | E | 3 | 0 | 1 | 2 | 2 | 6 | −4 | 1 |
25 | Iran | D | 3 | 0 | 1 | 2 | 2 | 6 | −4 | 1 |
27 | Trinidad și Tobago | B | 3 | 0 | 1 | 2 | 0 | 4 | −4 | 1 |
28 | Japonia | F | 3 | 0 | 1 | 2 | 2 | 7 | −5 | 1 |
28 | Arabia Saudită | H | 3 | 0 | 1 | 2 | 2 | 7 | −5 | 1 |
30 | Togo | G | 3 | 0 | 0 | 3 | 1 | 6 | −5 | 0 |
31 | Costa Rica | A | 3 | 0 | 0 | 3 | 3 | 9 | −6 | 0 |
32 | Serbia și Muntenegru | C | 3 | 0 | 0 | 3 | 2 | 10 | −8 | 0 |
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ „FIFA acknowledges Brazil's withdrawal from 2006 World Cup race”. FIFA. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „FIFA World Cup 2006 : Results of First Two Rounds of Voting”. FIFA. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Legal threat over World Cup prank”. BBC News. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „S. Africa Confident of Blatter's Support to Host 2006 World Cup”. People's Daily Online. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Voting procedure for 2006 FIFA World Cup decision”. FIFA. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Perspectivele financiare ale CM, mai negre ca niciodată Arhivat în , la Wayback Machine., 20 iunie 2010, capital.ro, accesat la 21 iunie 2010
- ^ Maradona nu dă nici o șansă Argentinei, publicat la 4 aprilie 2006; sursă: AFP.
- ^ Daniel Scorpie: Lippi la ordin, publicat de Gazeta Sporturilor la 19 mai 2006
- ^ Marcello Lippi, grațiat de Federația Italiană Arhivat în , la Wayback Machine., publicat pe http://www.askmen.ro
- ^ FIFA (ed.). „Tragerea finală la sorți pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2006 Germania” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ a b „Stadiums renamed for Fifa sponsors”. BBC. . Accesat în .
- ^ PDF : Regulamentul FIFA oficial al competiției
- ^ Articolul din Guardian despre 'Grupa Morții'/
- ^ Articolul FOX Sports despre 'Grupa Morții'
- ^ „Analiza ESPN a Grupei C, considerată 'Grupa Morții'”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ http://fifaworldcup.yahoo.com/06/en/w/gshoe/index.html
- ^ „Azzurri prominent in All Star Team”. FIFA. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „France, Italy dominate World Cup all-star squad”. Canadian Broadcasting Corporation. Associated Press. . Accesat în .
- ^ Based on the methodology of Germany 2006: The final ranking Arhivat în , la Wayback Machine.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- TV - EUROSPORT, 15 iulie 2012, Teletext pagina 112: "Blatter:WM 2006 möglicherwese gekauft"
- TV - ARD, 15 iulie 2012, Teletext pagina 210: "Blatter erhebt nebulöse Vorwürfe"
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- Mondialul fotbalistic 2006, între sclipiri și deziluzii, Ilie Dobre, Editura Paralela 45, 2007
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- 2006 FIFA World Cup at FIFA.com Arhivat în , la Wayback Machine.
- RSSSF Archive of finals
- Site-ul oficial al Campionatului Mondial de Fotbal en fr de es it pt
- Organizing committee site
- Official 2006 FIFA World Cup site la Wayback Machine (arhivat la 13 martie 2007).
- BBC 2006 World Cup coverage
- ro Situl TVR referitor la Campionatul Mondial de Fotbal Arhivat în , la Wayback Machine.
- ro Situl Teleradio Moldova referitor la Campionatul Mondial de Fotbal[nefuncțională]
- en Cupa Mondială la eurosport.com
- Poveștile Cupei Mondiale. Ronaldo devine cel mai bun marcator din istoria turneelor finale, 4 aprilie 2014, Ionuț Tătaru, Antena 3
- Istoria Cupelor Mondiale / Germania 2006: Scandalul și titlul mondial pentru Italia, 4 iunie 2010, Ionuț Tătaru, Antena 3
Stagiuni | |||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Grupa A | Grupa B | Grupa C | Grupa D | Grupa E | Grupa F | Grupa G | Grupa H | Stagiuni cnocaut | Finala | |||||||||||
Informații generale | |||||||||||
Calificare | Clasare | Echipe | Calendar | Disciplină | Oficiali | Delicte | Drepturi de televizare | Sponsorizare | Diverse | |||||||||||
Finaliste | |||||||||||
Anglia | Angola | Arabia Saudită | Argentina | Australia | Brazilia | Costa Rica | Coasta de Fildeș | Coreea de Sud | Croația | Ecuador | Elveția | Franța | Germania | Ghana | Iran | Italia | Japonia | Mexic | Paraguay | Polonia | Portugalia | Republica Cehă | Serbia și Muntenegru | Spania | SUA | Suedia | Togo | Trinidad și Tobago | Tunisia | Țările de Jos | Ucraina |
|