Fahrenheit
NumeFahrenheit
MărimeFahrenheit temperature[*][[Fahrenheit temperature (physical quantity)|​]]
Denumit dupăDaniel Gabriel Fahrenheit

Fahrenheit este o scară de temperatură utilizată în cadrul sistemului anglo-saxon de unități de măsură. Gradul Fahrenheit, notat cu °F, este unitatea de măsură a temperaturii și diferenței de temperatură pe această scară.

Termometru cu unități Fahrenheit pe scara exterioară și unități Celsius pe scara interioară
Scara Celsius și scara Fahrenheit

     Countries that use Fahrenheit.

     Countries that use both Fahrenheit and Celsius.

     Countries that use Celsius.

Formule de conversie a temperaturilor
În Din Formulă
Fahrenheit Celsius °F = (°C × 1,8) + 32
Celsius Fahrenheit °C = (°F − 32) ÷ 1,8
kelvin Celsius K = °C + 273,15
Celsius kelvin °C = K − 273,15
Pentru diferență de temperatură
în loc de temperaturi,
1 °C = 1 K
și
1 °C = 1,8 °F
Comparație între diverse scări de temperatură
Calculator pentru convertirea temperaturilor

Scara Fahrenheit a fost propusă în 1724 de către fizicianul Daniel Gabriel Fahrenheit și numită după acesta. Astăzi scara Fahrenheit a fost înlocuită de scara Celsius în cele mai multe țări care au adoptat S.I.. Este încă folosită în scopuri non-științifice în Statele Unite și alte câteva state, cum ar fi Bahamas, Belize și Palau.[1]

Se crede că Fahrenheit a luat ca punct 0 al scalei lui, temperatura la care un amestec masic echivalent de gheață și sare se topește și 100 (96 de fapt) temperatura internă a corpului uman. În mod foarte practic, acesta a divizat succesiv intervalul obținut la numere pare (întâi la 12 și apoi la 8), fapt care face facilă realizarea practică a scărilor gradate pentru termometre, tot așa cum facil e și lucrul cu țoli (sau alte câteva unități de măsura nonzecimale), la care până și cea mai mică diviziune o poți obține prin simple „îndoiri” (împărțiri în două) repetate.

Formula de conversie a unei temperaturi date din grade Celsius în grade Fahrenheit (și invers) derivă din aplicarea unei reguli de trei (ținând cont, firește, de decalaj) al punctelor de echivalență binecunoscute, anume 32°F = 0°C și 212°F = 100°C.